Salesman: o pildă ironică și crudă

Farhadi a amânat turnarea altui film, cu Penelope Cruz, pentru a termina The Salesman. Si non e vero, e ben trovato. Pentru că filmul merită. Este o peliculă laborioasă, alcătuită din piese atent prelucrate, ca un ceas elvețian. Scene scurte, montate cu atenție, ca un puzzle. Oameni care nu râd, care nu plâng (deși casa se prăbușește pe ei la începutul filmului, lumea se prăbușește pe ei sau ei se prăbușesc în lume), oameni care sunt loviți, răniți, infectați și care sunt lăsați să se zvârcolească singuri. Sunt oameni care, treptat, se transformă din victime, în vite.

Actorii preferați ai lui Farhadi Taraneh Alidoosti (care a strălucit în About Elly) și Shahab Hosseini (din A Separation) își fac treaba. Scenariul este minimalist. Montajul este lucrat cu atenție. Muzica nu există, doar tăcerile sunt aici importante.

Filmul e intenționat formalist și minimalist. Jocul actorilor este liniar, aproape abstractizat și schematizat (furia redată doar cu gestul frecării tâmplelor, dezgustul fără nici un fel de mimică). Nu se ridică vocea, nu se fac gesturi largi. Totul este reținut, clar și exact. Este o pildă care trebuie să ilustreze povestea de la început: cum ajung oamenii vite.

Este un film cu puternică structură morală dar destul de puțină fibră umană. Ca subiect, este un fel de ”Elle” în care, în locul dramei umane, se pune masca artificială a moralei. E o piesă de teatru moralizatoare filmată ironic. O pildă sarcastică și crudă.

Filmul este, ca mai mereu la Farhadi, despre cum se pot infecta relațiile între oameni. Filmat exact și clean, fără ”scurtături”, fără close-up-uri, păstrând distanța regulamentară față de eroii poveștii și lăsându-ne mereu să avem acces la întreaga perspectivă. Aproape ca un experiment social, cuplul nostru este urmărit cum, sub influența întâmplărilor (aproape neverosimile, care par mai mult dintr-un scenariu premeditat decât simplu destin dramatic) este rănit, rana se infectează, supurează și, la final… vedeți voi.

Pe dedesubtul acestei infecții curge plotul paralel al piesei de teatru ”Moartea unui comis voiajor” a lui Miller, piesă de teatru în care, în viața reală din film, profesorul nostru victimă joacă rolul principal. Al victimei propriilor lui iluzii așa cum este și în viață.

Filmul se încheie cu o imagine cadru cu rol de simbol: cei doi care sunt machiați, pentru că de acum își poartă mască. Pentru scenă dar și pentru viață de acum înainte.

Nimic despre femeia care a îndurat violul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s