L`Inconnu du lac (2013), reflectare și reflecție

Filmul lui Guiraudie o reflecție asupra complexității raporturilor umane, indiferent de orientarea sexuală

Când privim un film e bine să ne delimităm de subiect, care poate trezi controverse ce ne afectează aprecierea calității cinematografice a acestuia. Comentariul un film se referă de obicei la modul în care a fost realizat, la estetica lui, la mesaj. Aici avem o reflecție asupra complexității raporturilor umane, indiferent de orientarea sexuală. L`Inconnu du lac este un film care abordează direct și frontal tema homosexualității, nu pentru a o singulariza ci, din contră, pentru a o normaliza.

Desigur, un film îndrăzneț, chiar indecent – care poate scandaliza (pe unii) la început – dar care are un crescendo al tensiunii dramatice realizat cu mijloace simple și de efect.

Fondul sonor este format doar din sunete din natură  (clipocitul apei, freamătul vântului, foșnetul frunzelor,conversații, schimbări de ton, care încarcă atmosfera), lipsește fondul muzical. Imaginile superbe, de o limpezime feerică (peisajul, care reflectă libertatea în izolare, priviri tandre care devin suspicioase, mai apoi tăioase, trădează transformările sufletești,trupuri de toate felurile, băile în lac, scenele nocturne). Cadrul se reduce la trei locuri, care de fapt formează clasica unitate de loc: parcarea (cu noii veniți care marchează începutul fiecărei secvențe, lacul și malul plin de tufișuri.

Ne lăsăm seduși de acest paradis terestru, un loc în care lacul tivit cu verdeață și înconjurat de coline este mirajul natural în care este cel mai firesc să te simți parte integrantă a Naturii, în care naturalia non sunt turpia (Servius) dacă nu vrem să denaturăm spusele scriitorului din sec. al IV-lea.

Alain Guiraudie are o abordare filozofică a dorinței și a menținerii vii a pasiunii. Ca în orice Paradis de pe Pământ… omul strică tonul

Un colțișor de Rai în care eterne probleme omenești, dragoste fulgerătoare, dorință, iubire, prietenie (dialogurile între Franck și Henri), viață – pot degenera în suferințe, solitudini (de ex.cu Henri, care are nevoie de afecțiune dar se ține mereu la distanță), moarte. 

Jocul actorilor este ireproșabil: Henri care nu mai are priză se simte singur, lipsit de afecțiune, de unde prietenia cu Franck este un sprijin moral; Franck, un tânăr frumușel care a venit să-și petreacă vacanța e observatorul discret până se indrăgostește lulea de Michel despre care știe că este periculos; Michel, bine clădit și atrăgător, este seducătorul locului, un adevărat animal de pradă. Cu apariția unui cadavru, filmul intră în zona suspansului dar și a metaforei iubirii sucombate.
* Cred că ar fi prins bine să existe cel puțin un personaj care să fredoneze sau să fluiere vreun cântecel (se spune, că mulți oameni mulțumiți …)
* Apariția lui Alain Guiraudie în costumul lui Adam nu mi se pare potrivită,e interpretabilă ,chiar dacă se vrea o solidaritate întru libertate cu personajele sale.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s