Cléo de 5 à 7 (1962)

Cléo de la 5 la 7, filmul francez în regia lui Agnès Varda o are ca protagonistă pe frumoasa cântăreață yeye, Florence (cu numele de scenă Cléo) o tipesă egocentrică, narcisistă și frivolă. Ea așteaptă rezultatele unei biopsii și cu cât se apropie ora fatidică (19) în care va afla adevărul, e chinuită de gânduri negre (mai ales că a consultat și o ghicitoare în tarot): că nu a înregistrat ultimul cântec, că e prea tânără și frumoasă, că totul se va termina oribil.

Cléo caută sprijin în anturajul său, dar simte că nu e luată în serios, lovindu-se de indiferența colegilor și a amantului. Nu –și găsește locul, e nervoasă și țâfnoasă, pornește prin Paris să-și ocupe vremea cu ceva (magazinul cu pălării), simte că e privită cu curiozitate, parcă i-ar fi scrisă soarta pe frunte, toți și totul îi pare îndepărtat. Cléo decide să fie ea aceea care se va întoarce către ce o înconjoară, va privi și asculta; va avea întâlniri care îi vor deschide ochii asupra lumii, a altor drame și tragedii decât ale ei dar și asupra frumuseții stranii a primei zile de vară pariziană în care viața devine posibilă. O poveste marcantă a transfigurării din interior spre exterior.

Această prezentare necesită JavaScript.

Itinerariul femeii prin Paris este filmat (documentaristic) pe… viu, adică în timp real (21 iunie 1961). Trecerea protagonistei de la femeia care fusese o viață întreagă, la femeia care vrea să simtă că trăiește deplin, se face prin includerea între cele două părți ale filmului (fiecare de 45`) a unui scurt metraj burlesc și mut , marca Jean Luc-Godard,  Les fiancés du pont Mac Donald cu vedetele de cinema: Jean-Claude Brialy, Sami Frey, Eddie Constantine, Danielle Delorme, Yves Robert, Anna Karina și Jean-Luc Godard, fără (altfel) nelipsiții ochelari negri.

Preocupată să realizeze „un documentar subiectiv” Agnès Varda preferă lumina reală, dar recurge la artificii de filmare atunci când marchează atmosfera ireală (drumul în mașină a lui Cléo cu prietena ei, modelul unui sculptor, întâlnirea întâmplătoare în parcul Montsouris, cu un bărbat necunoscut, soldat înrolat forțat pentru Algeria, condamnat și el într-un fel, sosirea la spitalul Salpêtrière): peluze imaculate în parcul Montsouris, străzi în nuanțe estompate. Tot reale și în timp real sunt știrile transmise la radio; ele redau tensiunile socio-politice ale vremii. O promenadă filozofică și cumva (poate, prea târziu) inițiatică: un cinema de stradă, inventiv, poate cel mai îndrăgit film al Noului Val.

Film disponibil pe MUBI, aici.

Anunțuri

Un gând despre &8222;Cléo de 5 à 7 (1962)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s