coperta-balto-2

Balto sau povestea unui erou

“Balto” (1995) este o poveste emoţionantă despre determinarea de a nu te lăsa niciodată învins şi despre nevoia de a-ţi demonstra că poţi să îţi depăşeşti limitele.
Un desen animat al cărui erou este Balto (Kevin Bacon), jumătate câine, jumătate lup, pe care îl găsim tocmai în Nome, un orăşel din îndepărtata Alaska, unde săniile trase de câini sunt principalul mijloc de transport pentru locuitorii aflaţi atât de departe de restul civilizaţiei.
Evenimentul care îl va ajuta pe Balto să îşi dezvăluie cu adevărat caracterul este unul trist: o epidemie de difterie îmbolnăvește copiii din Nome, aşa că trebuie ca o sanie trasă de câini să ajungă la Anchorage de unde să aducă anti-toxina necesară vindecării lor.
Echipa selecţionată pentru acest drum anevoios este una condusă de vedeta locală în cursele de sănii – infatuatul şi autoritarul Steele (Jim Cummings). Tocmai aceste două trăsături de caracter îl vor face pe Steele să eşueze în călătoria spre Anchorage, punând în pericol nu doar viaţa camarazilor săi, ci şi pe cea a omului care conduce sania.


Văzând imensa durere pe care o îndură părinţii copiiilor bolnavi , printre care şi Rosy (Juliette Brewer), stăpâna căţeluşei Jenna (Bridget Fonda), de care Balto este un pic îndrăgostit, câinele nostru singuratic decide să plece în căutarea expediţiei conduse de Steele, rătăcită fără urmă printre troienele de zăpadă şi viscolul neiertător. Înainte de această aventură, Balto este un câine temut sau dispreţuit de oameni şi de semenii săi canini, pierdut între ceea ce îi lipseşte ca să fie recunoscut drept un câine autentic şi ceea ce el refuză ca să îmbrăţişeze ideea că este lup. Poate tocmai de aceea “pleacă să îngheţe de frig, în căutarea unui câine pe care nu îl place, ca să aducă medicamentul unui oraş care nu îl place pe el”.
În cursul călătoriei sale, Balto va înfrunta numeroase pericole, va fi ajutat de prietenii săi – gâscanul cu accent rusesc Boris (Bob Hoskins) şi urşii polari Luk şi Muk (Phil Collins), îşi va testa rezistenţa la frig, durere, dezamăgire şi eşec, îşi va accepta apartenenţa şi la familia lupilor, nu doar la cea a câinilor, altfel spus se va auto-descoperi dincolo de tot ce îşi putuse imagina la începutul drumului.


Desenul merită vizionat nu doar de copii și nu doar împreună cu ei. Văzându-l, ţi-e greu să decizi dacă personajelor canine le-au fost împrumutate trăsături umane –rezistenţă, determinare, consecvenţă, inteligenţă, spirit de echipa, altruism – sau dacă, de fapt, prietenii canini au posedat aceste trăsături dintotdeauna şi le-au dăruit şi oamenilor. La fel ca stăpânii lor oameni, câinii au în acest desen animat şi defecte: sunt linguşitori, nestatornici, falşi, încăpăţânaţi, aroganţi, fricoşi. Tocmai această descriere lipsită de idealizare face ca personajele să fie autentice. Ca şi oamenii, câinii sunt umbră şi lumină.
De la un capăt la altul, filmului nu îi lipseşte nimic: umor, aventură, suspans, intrigă, iubire, eroism.
Toate fac din acest desen unul ce merită văzut şi revăzut ori de câte ori avem nevoie de o doză de discurs motivaţional auto-indus, de tipul “pot să fac asta”, “nu mă voi lăsa doborât de nimic” ori “ştiu cine sunt cu adevărat”.
Dacă toate cele scrise mai sus nu v-au convins să (re)vedeţi acest film, mai am un argument extrem de important:
În Central Park din New York, lângă “Tisch Children’s Zoo”, o statuie de bronz îl întruchipează pe Balto, câinele erou care în 1925 a călătorit 674 de mile pe o vreme extrem de dificilă ca să aducă anti-toxină de la Anchorage în orăşelul Nome, pentru a vindeca toţi copiii bolnavi de difterie.

 

Balto a existat cu adevărat, iar povestea lui este spusă în acest film de însăşi Rosy (Miriam Margolyes), devenită o bunică recunoscătoare pentru eroismul câinelui care i-a salvat viaţa.
Şi pentru că mi-este atât de drag acest personaj, pe primul meu câine l-am botezat în urmă cu 8 ani, Balto:)
Aşadar, cu sau fără copii, bucuraţi-vă de desene animate!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s