Sieranevada, un film prea lung?

Dacă din partea criticilor și celor pasionați de film n-am auzit decât cuvinte de laudă (eventual, rezerve cum că nu mai e nici o inovație și că Puiu a devenit deja un clasic în viață), din partea spectatorilor care au mers la Sieranevada în week-end-ul de debut au apărut și comentarii cum că: e prea lung, iar filme de apartament, iar comunism, un film despre un parastas, iar stop cadre, nu se întâmplă absolut nimic, etc.

Un lucru e cert: lumea a venit la cinema să evadeze, să uite de probleme, și a ieșit povestind pe marginea filmului. Românesc, din păcate, pentru că nu mulți agreează genul, char dacă îi mai acordă șanse. Ca și cum în România ar rezista, stratificate, mai multe lumi, una cu apucături occidentale, încercând să-și facă loc (și neîncăpând) de România aceea învechită în tradiții, sau de nehotărâții care nici măcar nu știu ce vor (și cu cine votează).

Ca și cum ar mai exista pături sau clase sociale, ori eterna clasă muncitoare care merge la film pentru a uita sau pentru a se cupla la mirajul unui vieți mai bune. Iar pentru o bucățică din visul american avem nevoie (sau cel puțin așa credem, că avem) de un film american, nu de unul românesc în care să ne privim (iar) în oglindă. Pentru că nu vrem să și vedem ”ceva”,  altceva decât premii, să auzim de filme bune, să râdem.

Dincolo de toate temele acestea – neplăcute – subiectul Sieranevadei este omul, iar dacă suntem sinceri cu noi și ne punem uneori întrebări, dacă am trecut vreodată (înfiorați și nu doar ca să facem act de prezență), pe la un parastas și am avut dubii despre natura umană, filmul este ocazia să ne confruntăm aceste gânduri cu ale altui om care le-a pus pe ecran – fiindcă altfel, nu e ușor, iar parastasul nu prea e subiect de discuție.

Dar hai să presupunem că lumea are dreptate într-o privință (că e prea lung) și să ne întrebăm: cum ar fi fost să fie Sieranevada altfel, și nu așa cum e, rotund, dintr-o bucată, ci din două bucăți? Să se fi-ntrerupt filmul la scena venirii preotului în apartament, sau la ieșirea lui Lary să-și recupereze soția (mașina) blocată în parcare. Ar fi ieșit două filme de câte o oră și jumătate. Sau, ar fi cerut povestea, cu toate personajele ei, un mini-serial gen Olive Kitteridge? A trei filme de câte o oră?

Preiau în articol câteva comentarii de pe facebook; dl. profesor Daniel Ioan:

Nu trebuie să uităm de unitatea de timp, spațiu și acțiune. Pretextul filmului este un singur eveniment, parastasul. Că nimic în Romania nu se petrece asa cum ar trebui sau cum ne așteptăm, ne-o spune filmul asta din nou. Nici filmul nu poate avea durata standard!

co-autor pe blogul colectiv, Giuliano Ciolacu:

Faptul că s-a întins pe aproape 3 ore a conferit filmului timpul necesar să-și lege povestea. În plus, faptul că a fost filmat într-un cadru restrâns a fost o încercare și mai mare din partea regizorului să creeze acea simbioză care să guverneze filmul. Atmosfera creată de-a lungul celor 3 ore n-a lăsat loc de plictiseală ci din contră, Cristi Puiu a reușit să-și aducă personajele de la dramă la comedie și viceversa într-o manieră extraordinară, ori, doar un regizor cu atenție la detalii ar fi putut să facă asta.

*alte recenzii / comentarii despre Sieranevada, pe noul nostru format CeFilmeVăd.eu

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Sieranevada, un film prea lung?&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s