born-to-be-blue-trailer

Born to be blue (2015) – unora le place drogul

 

Born To Be Blue poate fi colorat, întunecat sau dramatic, dar nu este un film biografic și nici documentar. Își ia propriile libertăți în ceea ce privește realitatea, preferând să desfacă în felii personalitatea lui Baker și să le împletească din nou, pentru a spune povestea unui artist care se zbate între suficiență și auto-distrugere.

Ca într-un soi de experiment, am evitat obișnuita căutare pe  Wikipedia, într-o încercare de a vedea dacă – neștiind nimic despre adevăratul Chet Baker –  vizualizarea acestui film mă va putea lumina. Filmul este interesant în sine, iar povestea lui ar fi fost convingătoare și dacă ar fi fost în totalitate fictivă.

Ethan Hawke dă viață pe ecran legendei jazz-ului Chet Baker, a cărui existență tumultoasă este recreată cu spirit și vervă. In 1950, Baker a fost unul dintre cei mai renumiți trompetiști din lume, contemporan cu Miles Davis și Dizzy Gillespie, atât ca pionier al scenei de jazz a Coastei de Vest, cât și ca simbol al tânărului nonconformist, un fel de James Dean al muzicii. Prin anii 60, el și-a dus cariera și viața personală în ruină din cauza îndelungatei perioade de dependență de heroină.

În inovatorul său film anti-biografic, regizorul Robert Budreau reușește să aducă de la zero viața lui Baker, dintr-un moment cheie, undeva pe la mijlocul anilor 60, în plin declin al carierei sale, când, cu dinții sparți de un traficant de droguri, luptă din greu să-și reorganizeze o revenire pe scena muzicală. Va zugrăvi pereții unui studio pentru bani în plus, va învăța să cânte la trompetă cu proteză dentară (una dintre imaginile memorabile din film este dâra de sânge care se scurge din trompetă), își va juca propriul rol într-un film,  toate acestea cu riscul de a ajunge bântuit de fantasmele din trecut.

3000_6816

În mare parte, este un experiment de succes. Filmul spune trei povești de dragoste: Baker îndrăgostit de muzică, de droguri și de Jane (Carmen Ejogo). El le dorește pe toate cu putere, nu înțelege efectul pe care fiecare din ele îl exercită asupra sa, dar știe că nu poate avea nici una dintre ele, fără a pierde o alta. Deoarece regizorul a ales să renunțe la unele adevăruri pentru a le înlocui cu ficțiuni seducătoare, filmul păstrează un sentiment de surpriză și de descoperire. Este o poveste care ne dezvăluie un om în mai multe straturi, mai degrabă decât să ne spună despre cineva ceea ce am putea ști deja.

Ethan Hawke a devenit un actor mult mai interesant odată cu înaintarea în varstă. Nerăbdarea pe care obișnuia s-o emane în rolurile sale a dispărut, lăsând în urmă un actor carismatic și convingător, aici într-un rol nesigur și vulnerabil. El virează de la patetic la simpatic, de la simpatic la neplăcut, dar ne face  să  simțim cel puțin o oarecare simpatie pentru trompetist. Îl privim empatic pe Baker cum își irosește darul muzical, cum își înstrăinează prietenii și susținătorii, și în cele din urmă  iubita devotată.

Muzica ajută filmul, una din plăcerile vizionării lui fiind plimbarea agale printre melodii, prezentate oarecum cronologic, parcă pentru a le interconecta. Born to be blue nu folosește nici una din înregistrările originale ale lui Baker, cu toate că vom recunoaște o mulțime de piese care îi aparțin. Trompetistul Kevin Turcotte interpretează cele mai multe melodii la trompetă. Există scene – cele în care Baker suferă dureri cumplite din cauza protezei dentare – în care Hawke însuși cântă la trompetă. El se ocupă de propria lui interpretare, reușind să captureze fragilitatea emoțională (și vocea) lui Baker. În scena finală, performanța mișcătoare a lui Hawke a  piesei  I’ve Never Been In Love Before este cu adevărat sfâșietoare. Cu siguranță, un film de ascultat în căști.

Ce mi-a placut cel mai mult la acest film a fost că nu se îneacă în explicații, așa cum filmele cu buget mare de la Hollywood tind să o facă în ultima vreme. Poate că datorită aspirațiilor sale mici, filmul sare direct în poveste, folosind clișee precum ”film în film” sau flashback-uri, reușind să ne facă să înțelegem întreaga trăire interioară a omului Baker.

Este mai mult o stare de spirit decât un film. Se poate ca acest Chet Baker să nu fie omul așa cum era în realitate, dar sigur este unul pe care ți-ai dori să îl cunoști mai bine.

Un gând despre “Born to be blue (2015) – unora le place drogul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s