the_invader

filmul zilei pe MUBI – The Invader (2011)

Invadatorul este o producție belgiană al cărei subiect poate părea puțin simplist – cel puțin pentru o platformă cum este MUBI, cunoscută pentru filmele de artă pe care le selectează. De asemenea, în contrast cu alte reprezentări artizanale ale emigranților, filmul regizat de Nicholas Provost (L’envahisseur, în original) este unul care te pune pe gânduri, la final.

După cum scrie la antropologie, Homo erectus ar fi apărut mai întâi în Africa, în urmă cu 2 milioane de ani. Din nu se știe ce motive, politice sau economice (deși nu prea cred că se inventase încă economia politică), acum vreo 200.000 de ani și-ar fi luat tălpile la spinare spre Europa, via Peninsula arabică, unde s-ar fi-ntâlnit cu Omul de Crō Magnion (ajuns cu vreo 140.000 de ani mai-nainte), dând naștere actualului Homo sapiens – care nu pare să știe foarte bine povestea asta (și eu acum am potrivit-o) ori cel puțin, nu pare să fi-nvățat nimic din ea.

Noi ne consolăm că nu suntem în situația belgienilor, de a fi invadabili. La ce-ar putea jindui săracii aici, ce ne-ar putea lua, impozitele? Sau cheful de muncă? Așa că ne uităm cu oareșce detașare la problemele africanului naufragiat pe-o plajă din Europa ca să ajungă apoi, dus de soartă, în buricul administrativ al continentului, tocmai la Bruxelles. Unde nu doar cartierul de birouri colcăie de gulere albe (funcționari ce plimbă importante hârtii), ci și subteranele (rețeaua gri, cum ar veni) sunt populate de un soi de administrație – a traficanților de persoane.

Amadou / Obama (jucat de Dieudonné Kabongo, din Congo-ul belgian) încearcă să se integreze, plătind întâi tribut traficanților, pentru ca apoi să se revolte și, conștient de calitățile sale (de exemplar bine proporționat ce atrage instantaneu privirile blonde ale indigenelor), să pună la cale propriul șantaj sentimental și sexual. Să fie ăsta prețul corect? te întrebi privind filmul, subtitrat în engleză, aici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s