horse_money

Horse Money (2014) – povestind cu fantomele

 

Primul lung metraj al lui Pedro Costa în ultimii 8 ani, după controversatul Colossal Youth (2006), spune povestea membrilor unei comunități de imigranți șomeri din Capul Verde stabiliți la Lisabona, jucându-și toți propriile roluri. Nici ficțiune, nici documentar, Horse Money seamănă cu un vis întunecat și impenetrabil, ca urmare a rătăcirilor nocturne ale unui bărbat de 70 de ani, Ventura.

Pelicula, premiată cu distincția Cel mai bun regizor la Festivalul de Film de la Locarno, a început ca o colaborare, la propunerea regretatului poet și muzician de jazz Gil Scott-Heron, care însă a murit înainte ca proiectul sa fie derulat.

Deși titlul filmului ne poate duce cu gândul la cursele de cai, el reprezintă de fapt o traducere mai literară din portugheză – în original Cavalo Dinheiro – a numelui calului deținut de Ventura în tinerețe pe insulele Capului Verde, fostă colonie portugheză din Africa. Ventura, un om cu o ținută impunătoare, a mai jucat în Colossal Youth împreună cu Costa, o lucrare poetică în mod similar, care s-a dovedit prea dură pentru o mare parte a publicului de la Cannes, în competiția din 2006. „Sunt sigur că nu vom vedea un film de genul asta la Cannes din nou”, declară ulterior Costa.

Filmul pare a avea loc într-o altă viață, de dincolo de moarte, în care sufletele își contemplă propriul trecut, cu greșeli și nenorociri, prin negura memoriei. Ventura, internat într-un spital de boli psihice, întâlnește personaje care vin cu propriile povești de viață. Ei sunt muncitori sau criminali, cei deposedați sau cei oprimați. Ventura este vizitat și de figuri din trecutul său: Vitalina care vine să-și îngroape bărbatul mort în sanatoriu, o prezență reconfortantă pe ecran.

Realitatea se unește cu delirul si universurile se întretaie adesea fără a clarifica în care din planuri ne aflăm. Această ceață traduce starea de spirit a lui Ventura, care trăiește vorbind cu pereții spitalului. Nu numai războiul, ci și venirea în Portugalia, smulgerea din rădăcini și exploatarea forței de muncă, devin explicite. Problema este că, pentru un pacient de psihiatrie, afectat de imagini din trecut, amintirile sunt la fel de palpabile ca realitatea.

300_promo1_112254_cmyk

Fotografiile din preludiul filmului, realizate de Jacob Riis, par bântuite de un trecut marcat de pierderea iremediabilă a tot ceea ce contează în viață. Este un inventar dureros și detaliat a ceea ce imigrantul a pierdut în timpul șederii sale în Lisabona: dragoste, familie, prieteni, locul de muncă, sănătate, ținuturi natale.

Frumusețea filmelor lui Costa este uluitoare, în sensul că acestea sunt lucrate, în esență, manual. Aparatura este minimală, echipa tehnică restrânsă, iar filmările au loc în ritmul propriu al regizorului. Pentru realizarea unei singure scene i-a luat patru luni – în parte pentru că actorul joacă o statuie vorbind și poate purta vopsea de corp metalică doar timp de o oră. „Timpul a devenit un dușman al cinematografiei”, spune Costa. ”Noi nu avem asta – nu avem termene, noi nu servim nici unei piețe, sau agenție, sau producător.”

Imaginile sunt devastatoare: umbre și fantasme, tuneluri și catacombe, încăperi subterane încărcate cu duhoarea aseptică a bolii și a morții, voci înfundate, corpuri mute, monologuri interioare lungi, țipete în agonie, șoapte precipitate. Toate exercită greutate pe ecran, prin care străbate strălucirea din întuneric a ochilor, a fețelor acestor oameni, prezența umană întruchipând inima acestui film. Fără a avea conotații și înțelesuri imediate, se evidențiază faptul că tot angajamentul formal și estetic este interesat mai presus de toate de rasa umană.

Marile întrebări ale cinematografiei lui Pedro Costa sunt încă prezente: viața comunităților din Capul Verde în suburbiile din Lisabona, dezrădăcinarea, decalajul dintre generații, sărăcia, exploatarea, distanța, dorul de casă, lipsa de speranță. Pentru Costa dezvăluirea adevărului acestor imigranți, poveștile lor, lucrul cu ei, înseamnă ordinea firească în drumul spre limita înțelegerii pentru a putea construi un film de această natură. Fantomele ca Ventura și însoțitorii lui sunt spectrele noastre. Cu Ventura, cu Vitalina, cu alți imigranți din Capul Verde, veniți în Portugalia în căutarea unei vieți mai bune, vom călători și noi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s