The Wrong Man

The wrong man with lack of luck

Hitchcock mi s-a părut întotdeauna un regizor atât de conștient de geniul său, încât e aproape nesuferit. Și în acest film, The Wrong Man, primul personaj care apare nu e cel a lui Henry Fonda, ci o silueta filmată într-un con de lumină contre jour, parcă prea slim pentru Hitchcock și vocea lui care ne explică pedant, nouă, muritorilor din public, că acest film este inspirat de fapte reale. Deci, privitorule, nu e un thriller, nu un suspense movie, e un fel de documentar dramatizat. Un reportaj creativ.

The Wrong Man spune povestea –  de atât de multe ori spusă –  a inocentului căzut ca musca în lapte în plasa unor întâmplări, coincidențe fatale și  dramatice din care nu poate ieși decât plătind prețul necesar. Preț mare, scump și greu de îndurat. Se pare însă că inocenții chiar știu să îndure și numai ei sunt în stare să îl plătească. Henry Fonda – personajul principal care se vede prins într-o încrengătură de confuzii, probleme și greutăți care culminează cu îmbolnăvirea soției sale – joacă de parcă ar fi sedat.

O să vedeți un Henry  Fonda cu mimica victimei perfecte și supuse. Dacă veți dori vreodată să aflați cum arată o victimă, acesta este modelul perfect: Manny Balestrereo, jucat de Henry Fonda. Un om căruia i se întâmplă lucruri și care le acceptă pe toate cu o resemnare mioritică (numai noi știm ce e aia). Soția lui, dimpotrivă, clachează. Ea nu înțelege de ce unei familii norocoase ca a lor, li se întâmplă asemenea lucruri groaznice unul după altul. Și pentru că nici nu înțelege și nici nu acceptă. Și atunci clachează.

În final, lucrurile se termină bine cu un deus ex machina simplu (dacă nu știți ce și cum revedeți Adaptation al lui Spike Jonze și Charlie Kaufman): persoana cu care era permanent și fatal confundat Manny Balestrereo este prinsă în flagrant. Totul se termină. Povestea se închide. Dar prețul de plătit rămâne. La final, apare imaginea soției lui Manny, Rose (înfiorător de perfect de frumoasa Vera Miles) care spune ”It’s good for you. You may leave now”. Cei norocoși și inocenți sunt, de fapt, cei care pot suporta senin loviturile sorții. Ceilalți nu.

Dincolo de story, Hitchcock, ca de obicei, face filmul din jocul camerei. Două treimi din suspansul filmului este dat de unghiul de filmare (când de jos, făcând din profilul anchetatorilor o imagine amenințătoare și autoritară, când de sus, din colțul camerei, făcând din Manny Balestrero, un personaj mic, supus vremilor, o marionetă a destinului) și de coloana sonoră. Dar și din inovațiile de montaj sau de imagine. Obișnuite la Hitchcock. E un film de văzut cu atenție mai ales pentru tehnica cinematografică a story-ului (pe care numai Hitchcock o putea gândi astfel) însă și pentru o întrebare simplă: cât de norocos te simți pentru a fi în stare să suporți un eventual astfel de ghinion? Clachezi sau înghiți totul cu stoicism…?

Personal, cred că aș fi Rose, nu Manny. Voi?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s