Janis-Little-Girl-Blue-poster

Janis: Little Girl Blue (2015)

Un documentar care rulează deja din primăvară, cu prea puțin succes în cinematografele din România. În week-end-ul de lansare a strâns doar 230 de spectatori. De atunci s-au mai adăugat mai puțin de 500. Cu toate că documentarul nu e deloc rău, la noi a fost lansat direct în cinematografe, fără a trece prin circuitul festivalier.

Cum se explică insuccesul său de casă? Cred că pentru fiecare din noi Janis Joplin, ca și perioada pe care o reprezintă în muzică, au însemnat (alt)ceva. În 1980, la doar 10 ani de la dispariția ei timpurie, era încă o figură emblematică a unei întregi generaţii (flower-power). Mai apoi, până în anii 90, când a putut fi ascultată și oficial, a fost considerată o personalitate tragică şi neînţeleasă.

Cei mai mulți asociem celebritatea lui Janis cu festivalul de la Woodstock. Iată că azi, într-o adevărată perioadă de renaștere festivalieră (și mă refer atât la festivalurile de film, cât și la cele de muzică din România), apare un documentar selecționat anul trecut la mai multe festivaluri de film, din care aflăm că recunoașterea ei avea loc deja în 1967 la Monterrey, unde participase cu trupa Big Brother and the Holding Company, cu care înregistrează primul album.

Ce alte noutăți puteți afla despre Janis Joplin din documentarul regizat de Amy Berg, depinde de cât de multe știați despre cântăreața texană care știa să cânte ca o negresă (era considerată o a doua Aretha Franklin): fata simplă și temerile ei, despărțirea de Big Brothers, presiunea succesului, ca și majoritatea interviurilor din perioada de afirmare. Printre piese ale artistei, vedem și imagini cu Woodstock-ul, care a fost doar apogeul: locul unde Janis își aduce iubita, Peggy Caserta, cu elicopterul, și își injectează heroină încât este urcată cu forța pe scenă de Peggy și John Cooke. Spre final, se conturează un portret subtil al artistei care a recunoscut că pentru ea scena este cel mai puternic drog.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s