In the darkness 1

In darkness

Privesc mereu cu suspiciune, pe sub sprâncene și cu ochii mici, filmele despre holocaust. Întotdeauna am fost de părere că a încerca să faci poze infernului înseamnă și o insultă adusă celor care au trecut prin el. Că e ceva indecent. Pe de altă parte însă, fără poze ale infernului noi, ceilalți, nu am ști ce înseamnă, cât de cât, infernul. Deci e nevoie de un compromis cumva. Și, tocmai de aceea, am preferat atunci filmele în care infernul holocaustului nazist nu a fost explicit. De aceea nu am înțeles Fiul lui Saul cu mormanele lui de cadavre însă m-a cucerit The Boy in Striped Pyjamas. Nu am înghițit ușor furia din God on Trial (și nici realizarea slabă) însă am fost cucerit de Jacob the Liar sau de La vita e bella. Înțelegeți deci, nu..?

La In Darkness, al regizoarei Agneszka Holland (al cărei Europa, Europa este  genial!), am avut un blocaj: nu făcea parte din nici una dintre categoriile mele obișnuite. Filmul are duritatea multora dintre filmele despre holocaust (da, vezi acolo copii împușcați pe stradă, femei călcate în picioare, cadavre care colmatează râul care trece prin orașul polonez unde se desfășoară acțiunea etc) însă, în același timp, are sens, are sensibilitate și, mai ales, are consistență.

Într-un oraș, ghetoul evreilor urmează a fi evacuat. ”Evacuat” înseamnă execuții în masă sau deportări pentru execuții în masă. Adică, mai pe scurt,  mii de oameni de transformat în tone de carne, cât se poate de repede și cât se poate de eficient. Câțiva evrei aleg să se ascundă în canalizare. Aici, in darkness, se refugiază de adevăratul darkness de la suprafață. Aici, în canalizare, este doar întuneric. Deasupra însă, la lumina zilei, era cu adevărat beznă. O beznă de ev mediu al minții, al urii și al iraționalului. Față de ce este sus, canalizarea este o oaza de libertate. Îngerul păzitor al lor, un ”polack” (polonez) colaboraționist al naziștilor care acolo, în canalizare, își descoperă propria umanitate și care îi ajută astfel să supraviețuiască.

Sunt câteva momente în film extrem de puternice (o naștere acolo, în canalizare, modul în care oamenii nu uită să facă dragoste acolo, în canalizare, reacția copilului care, după 18 luni de întuneric, privește lumina cu durere și încearcă să revină în canal…). Aceste imagini sunt simbolice. Ele doar arată către iad și nu încearcă să îl descrie. Dar arată către un iad foarte concret, detaliat, material aproape.

In Darkness este unul dintre cele mai bune filme despre holocaust pe care le-am văzut. Bune, umane, decente și în același timp memorabile, puternice, care te fac să simți în stomac mirosul de rahat și întunericul care pot însemna, uneori, viața. Filme care nu descriu ci doar arată către iad, care nu arată grămezi de cadavre dar care îți fac pielea găină în momentul în care vezi un copil silit să se joace cu o mașinuță în tăcere și în beznă aproape totală.

Alături de Jacob the Liar și, cu o ligă mai jos însă deloc departe, The boy in stripped pyjamas, In Darkness cred că este unul dintre cele mai puternice filme despre holocaust care au fost făcute până acum. Filme în care iadul nu înseamnă doar grămezile de cadavre despuiate ci mai ales sufletele făcute țăndări.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s