rsz263952_backdrop_scale_1280xauto_jpg_1120_north_626x_white

Bonjour Tristesse (1958)

 

Realizat la doar câteva luni după succesul fulminant al romanului de debut „Bonjour tristesse” a lui Françoise Sagan, filmul lui Otto Preminger reușește să sublimeze cartea, fapt surprinzător, dat axiomatic pentru superioritatea operelor literare ecranizate.

Cineastul înțelege și interpretează mai matur intențiile (prea) tinerei scriitoare care avea pe atunci 19 ani și trimite mai clar mesajul acestei cărți cu o viziune inedită asupra societății. Din tragedia intimistă a tinerei Sagan, regizorul desăvârșește un film de o profunzime emoțională tulburătoare.

10247_z_bonjbfc4uDepuis qu’on est ensemble
Tu viens chaque matin
Me donner la première caresse
Bonjour tristesse.
Amie qui me ressembles
Tu es le seul miroir
Où je peux contempler ma jeunesse
Bonjour tristesse.
Tu sais le secret de ma peine
Car c’est toi qui l’as bercé

Et s’il faut que je me souvienne
Tu viens poser ta main sur les miennes
Et toi tu n’oublies jamais
Depuis qu’on est ensemble
Tu es mon seul amour
J’ai trop de faiblesse
Pour te quitter
Bonjour tristesse
Depuis qu’on est ensemble
Tu es mon seul amour
Et j’ai trop de faiblesse
Pour te quitter
Bonjour tristesse.

Cécile, o foarte răsfățată tânără de șaptesprezece ani (interpretată de Jean Seberg), duce alături de tatăl ei o viață decadentă, într-un dolce farniente. Dar, brusc, teama egoistă de a pierde acest paradis duce, cu aceeași nonșalanță amorală cu care trăise până atunci serenitatea, la o decizie fatidică, atrăgând după sine josnice planuri de manipulare ale micului ei univers uman, la învrăjbirea personajelor, la tragedie și la resimțirea unui nou sentiment: tristețea.

Sagan

Poate e vremea maturizării, a introspecției, a responsabilizării.

Personajele suferă în mod superficial o mare parte din film pentru ca emoțiile să răbufnească spre final, surprinse în gros-planuri remarcabile. Acțiunea construită pe baza amintirilor, flash-back-urile reconstruiesc vara în care grupul acestor… pierde-vară este marcat de tragedie.

Combinația inedită de culori  este în legătură directă cu evoluția stărilor sufletești ale personajului principal, în sensul inversării modului în care este prezentat trecutul, în culori amețitoare, iar prezentul în alb-negru macină sufletul, un soi de simț al culpei, o mustrare a conștiintei, o tăcere lăuntrică tulburătoare, o tristețe frapantă în privirea altădată luminoasă a fetei. Ultima secvență este înecată în lacrimi.

imageq

Secvențele sunt legate între ele printr-un comentariu în voice off, important în orientarea spectatorului spre structura filmului dar și spre conținutul emoțional și moral al acestuia.

Distribuirea rolurilor lui David Niven și Deborah Kerr nu mi s-a părut prea potrivită, cam departe de rafinamentul, nonșalanța, fie și sobrietatea franțuzească. Jean Seberg însă a fost cu adevărat minunată! Iat-o aici, pe când îi revine în minte obsedanta melodie „Bonjour tristesse”, compusă de Georges Auric, în interpretarea Juliettei Greco:

 

Regia: Otto Premingerdupă un scenariu de Arthur Laurents

Imaginea Georges Périnal, muzica Georges Auric

Cu Jean Seberg, David Niven, Deborah KerrMylène Demongeot

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s