Love (2015) – 3Dex for the people

Țintind din motive financiare zona cinema-ului 3D, Gaspar Noé își poziționează din considerente de marketing Love (2015) în genul porn, deși locul lansării (Festivalul de la Cannes, unde a fost prezentat în afara competiției) ar putea contrazice această încadrare de gen.

Nu pentru că filmul n-ar conține scene explicite de sex ci pentru că dincolo de acestea, melodrama sexuală pe care o propune Noé, chiar dacă se prezintă ca o experiență senzorială, este ceva mai mult decât atât, iar scenele de sexualitate inserate în film au atât un punct de plecare (scenele sunt majoritar onirice sau flash-back-uri) cât și o destinație (țintind spre melancolia iubirilor pierdute).

Regizorul francez (născut argentinian) face aici un film englezesc pentru toată lumea (din ce în ce mai mult vorbitoare de engleză, în continuare mare amatoare de porn), permițând experienței vizuale să ocupe planul prim, pentru a-și putea exprima în cel secund propriile concepții despre cinema, viață și sexualitate. Nu este singurul compromis pe care-l face Noé, care a recunoscut inclusiv despre Irreversible, cel mai cunoscut film al său, c-a plecat cu alte intenții, scenariul pe care-l avea la dispoziție atunci fiind Enter the Void

Poziționarea sa incertă (recunoscut de francezi ca fiind al lor, întrucât locuiește și se alimentează de la sursă, dar ușor de repudiat – la o adică – datorită originii sale) cât și oportunitatea de-a-și fi găsit o parteneră de viață la fel de puțin interesată de convenții ca și el (Lucile Hadzihalilovic, împreună cu carea scris scenariul pentru Enter the Void) l-au pus pe Gaspar Noé în postura favorabilă de a putea experimenta cinemaul 3D (exploatat grandios de industria de la Hollywood în Gravity) pe teritoriu european, cu bani europeni.

Și, cu această ocazie, să amendeze atitudinea cinematografiei faţă de sex, una oarecum nedreaptă, ținând cont că genul porn este unul dintre cele mai accesate pe internet, într-o vreme acesta stând la baza unei adevărate industrii a casetelor video. Adevărul este că mai nou, poţi umple ecranul cu cadavre și chiar sânge și să iei premii Oscar (dacă te numești Tarrantino) ori să o faci în stil post-modern (dacă ești Sion Sono), însă un act sexual prezentat explicit duce la controverse care pot merge până la interzicerea filmului în Europa. Ceea ce Noé probabil că abia aștepta – pentru publicitate.

Dar să vedem reacțiile spectatorilor după premiera de pe Croazetă:

 

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Love (2015) – 3Dex for the people&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s