El-Abrazo-de-la-Serpiente-2015

Embrace of the serpent (2015) – călătorie în memoria colectivă amazoniană

Primul film columbian nominalizat la premiile Oscar (categoria cel mai bun film de limbă străină), El abrazo de la serpiente în regia lui Ciro Guerra, este o dramă despre efectul colonialismului european pe Amazon.

Deși o ficțiune, scenariul său se bazează pe jurnalele a doi exploratori: etno-botanistul german Theodor Koch-Grünberg (1909) și botanistul american Richard Evans Schultes (1940). Versiunile ambelor personaje apar în narațiune împletindu-se în două povești ale unor exploratori albi, în perioade diferite, care se aventurează în Amazonul columbian, avându-l ambii ca ghid pe șamanul Karamakate. Jan Bijvoet este Theodor von Martius, pornit în căutarea plantei yakruna (floarea sacră a vindecării), care l-ar putea salva de o boală fatală. Brionne Davis este Evan, un om care nu visează, și care speră că aceeași plantă îi poate vindeca sufletul bolnav. În ciuda dezgustului său feroce pentru imperialiștii albi, Karamakate este de acord să-i escorteze pe cei doi în explorările lor, iar personalitățile lor total opuse vor atinge paradoxuri ale comunicării interumane.

Comparat de critici cu delirantul Fitzcarraldo al lui Werner Herzog, filmul este realizat într-o manieră tehnică minimalistă, alb-negru. Cea mai mare parte a filmului este dedicată explorării fantastice, observând folclorul triburilor indigene, credința lor spirituală și valorile culturale, călcate în picioare de ”omul alb”.

Arhetipal, Karamakate este nu numai protagonistul filmului, ci și liantul care unește cele două fire narative. La patruzeci de ani după întâlnirea cu von Martius, șamanul în vârstă întâlnește un alt explorator alb, Evan, în căutarea plantei yakruna, și pornește într-o călătorie similară, doar cu rezultate diferite. De data aceasta, el este mai mult resemnat decât sfidător; memoria lui se pierde încet și el face referire în mod constant la el însuși ca la un chullachaqui – un fantomatic și singuratic alter ego, care este „gol în interior … fără amintiri, plutind în derivă în jurul lumii”.

El e o imagine a mândriei și a tragediei, un vrăjitor și un sfânt, dar, în același timp, doar un om  care se confruntă cu fluxul de neoprit al istoriei, un ultim supraviețuitor al tribului său și un paznic al florii yakruna, simbol al poporului său dispărut.

el abrazo

Împletind  cu iscusință narațiunile pragmatice ale exploratorilor occidentali cu imaginile de animale și structurile fluide ale mitului amazonian (titlul invocă ființe cerești care coboară dinspre Calea Lactee spre pământ, pe un șarpe uriaș), Guerra evocă un peisaj complex, care transcende decalajul dintre fantastic, documentarea etnografică și contextul socio-politic. O astfel de coexistență este esențială în conținutul filmului, cu imagini persistente ale apei unind perioade de timp îndepărtate: trecute, prezente și viitoare, care curg împreună într-un singur flux nesfârșit. Memoria este o temă centrală în film, așa cum este și lupta permanentă într-o lume în mod constant amenințată să șteargă identitatea cuiva.

În acest context, una din secvențe are loc în mijlocul ”războiului cauciucului”, unul din cele mai întunecate capitole din istoria Columbiei, și prezintă un  preot sadic, singuratic, care încearcă „salvarea sufletelor” băieților orfani cu biciul și lepădarea de limba lor maternă. Într-un alt episod, atunci când Theodor realizează că busola i-a fost luată de copiii unui trib, el este pe cale să recurgă la violență pentru a o lua înapoi. „Acești oameni știu să se orienteze cu ajutorul astrelor de mii de ani, și dacă învață cum să folosească o busolă, aceste cunoștințe vor fi pierdute”, îi argumentează el lui Karamakate. „Cine ești tu să-i oprești să învețe?” vine replica lui Karamakate. ”Nu ești decât un alb!”

Plin de fler vizual, misticism obsedant și o convingere morală de neoprit, Embrace of the Serpent este în același timp uimitor și terifiant; atât o odă hipnotică a vieții pe Amazon, cât și o critică fără echivoc a efectelor chinuitoare ale colonialismului.

Un subiect de actualitate, punând accent pe faptul că oamenii, incapabili de a mai conserva valorile tradiționale, îndepărtându-se de rădăcini, pierzându-și identitatea, au devenit prădători care devastează și devorează.

Filmul te lasă purtat pe apele tulburi ale Amazonului, și odată prins în mrejele sale vei avea parte de o călătorie mistică prin viață și moarte, prin durere, bucurie și regrete.

 

Un gând despre “Embrace of the serpent (2015) – călătorie în memoria colectivă amazoniană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s