Carrington (1985)

În paralel cu creșterea interesului pentru memorialistică, biopicul tinde să înlocuiască filmul epic în preferințele spectatorului contemporan. Dacă ultimul gen prezintă drama umană la scară mare, oferindu-ne ocazia unui spectacol de zile mari (coloană sonoră grandioasă și o distribuție formată din vedete), biopicul ne oferă imaginea vieții personale a unor artiști – cum este cazul Dorei Carrington.

Oricum ar fi, odată ce ne instalăm în fața ecranului, fie că privim cum ni se derulează prin fața ochilor o perioadă istorică, ori viața unei singure personalități, IQ-ul nostru crește cu 25%. Chiar dacă opera lor artistică nu (mai) prezintă un interes comparabil cu cel al celebrităților de moment, biografiile (redescoperite) ale artiștilor clasici sunt puse în valoare tocmai de artele contemporane – cum este și filmul, care produce și el celebrități pe bandă.

Cu un scenariu adaptat pe baza biografiei criticului și scriitorului Lytton Strachey, scrisă de Michael Holroyd (cunoscut și pentru biografia scriitorului Hugh Kingsmill Lunn), regizorul Christopher Hampton, el însuși un scenarist interesat de biografiile altor personalități ale lumii literare și artistice (Total eclipse, Metoda periculoasă) ori adaptări ale unor romane celebre (The Quiet American, Cheri, Atonement) oferă o lectură în oglindă a vieții lui Strachey, din perspectiva partenerei sale.

Carrington

Dora Carrington a lăsat schițe și portrete ale scriitorului care nu-și ascundea homosexualitatea pe care l-a întâlnit prin intermediul grupului de la Bloomsburry, o zonă a vechiului burg Camden, frecventată de un grup de literați de la începutul secolului XX, identificați după această locație. Deși nu frecventa grupul (din care mai făceau parte Virginia Woolf, John Maynard Keynes și E. M. Forster), Carrington a fost asociată cu acesta datorită atitudinii sale boeme și a legăturii cu Strachey, pe care l-a cunoscut acolo în 1916.

Interpretată de actrița Emma Thompson, căreia îi reușesc mai multe portrete remarcabile în această biografie-oglindă (care se dezvăluie prin scrisori și întâmplări comune, mai degrabă decât prin viața de cuplu), Carrington oferă o viziune clasic-feminină asupra a ceea ce în acele vremuri era considerată anormalitate și nu se putea afișa decât într-un cerc restrâns. Lytton Strachey (pentru a cărui interpretare Jonathan Pryce a luat un premiu la Cannes) este prezentat într-o notă de căldură și acceptare tipic feminină, chiar și atunci când declară corpul femeii „ușor jignitori” sau chiar „plin de reproș”, ori că „oamenii îndrăgostiți nu ar trebui să trăiască împreună”.

carrington2

În ciuda faptului că apelează des la viori în sprijinul dramaturgiei, filmul are valoare (mai degrabă de documentar) iar meritele sale artistice stau în cele câteva dialoguri remarcabile reușite de personaje, pe care într-un final, reușește să le contureze.

.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s