Original Cinema 1-Sheet Poster - Movie Film Posters

Când fugi de iubire și ea se ține după tine :)

Filmul “Frankie şi Johnny”, din 1991, are în prim plan iubirea a doi oameni obişnuiţi: chelneriţa Frankie, interpretată de magnifica Michelle Pfeiffer şi bucătarul Johnny, magistral jucat de Al Pacino.

Am văzut filmul ăsta de vreo … 8 ori 🙂 De ce?
Pentru că este mai mult decât un film de dragoste.

Pentru că regizorul Garry Marshall reuşeşte, prin scenariul scris de Terrence McNally după propria-i piesă, intitulată „Frankie and Johnny in the Clair De Lune”, să prezinte în nuanţe extrem de autentice două subiecte mereu actuale: iubirea şi singurătatea. Viaţa omului de rând, a celui care se trezeşte cu noaptea în cap şi traversează jumătate de New York ca să ajungă la serviciu, înseamnă rutină şi adeseori singurătate: să te simţi singur „in the city that doesn’t sleep” e greu de îndurat.

Singurătate pe care o simte Johnny, un tip de vârstă mijlocie, abia ieşit din închisoare pentru falsificarea eşuată a semnăturii pe un CEC. Singurătate pe care o simte şi Frankie, care a ales de ceva vreme să se „retragă” de la întâlniri, după mai multe eşecuri în dragoste. În aceste condiţii, întâlnirea celor doi, aparent improbabilă, are loc la “Apollo”, localul grecului Nick (Hector Elizondo), venit din Grecia în America, cu toată familia, pentru o nouă viață. Oamenii care lucrează la “Apollo” sunt o familie: Nedda (Jane Morris), Cora (Kate Nelligan), Tino (Greg Lewis), Luther (Al Fann), Jorge (Fernando López), Peter (Glenn Plummer), Helen (Goldie McLaughlin), toţi îşi găsesc în colegii de serviciu sprijin şi bucurie.

Oamenii de aici fac parte din acea categorie despre care Robert Frost a spus că nu au nimic din trecut la care să privească cu mândrie şi nici un lucru în viitor pe care să îl aştepte cu speranţă.

Şi, ca în orice familie, există şi momente amuzante – un client îi bagă (iar) Corei mâna pe sub fustă, ea şi Frankie îi aplică schema “eu împing, tu torni”, răcorindu-l pe clientul necuviincios cu o carafă de apă cu gheaţă vărsată drept în poală:), dar şi momente de sprijin reciproc – Nedda, Cora şi Frankie sunt alături de colega lor, Helen,  la finalul vieţii acesteia, viaţă din care aceasta a petrecut 15 ani la “Apollo”.


Aceasta este povestea din planul secund al filmului: viaţa obişnuită. Aşa cum este ea, cu multe nuanţe de gri, bej şi mov. O viaţă în care fiecare încearcă să supravieţuiască zilei de azi, zilei de mâine şi fiecărei zile care vine.

Un alt motiv pentru care nu încetez să revăd acest film este construcţia … motivațională a personajelor principale – Frankie şi Johnny.  Frankie, trecută de 30 de ani, trăieşte singură într-un apartament vecin cu cel al unui actor homosexual – Tim (Nathan Lane), prieten care încearcă să o convingă că “e o întreagă lume acolo afară. Nu ne putem preface că nu există doar pentru că am fost răniţi”. Frankie nu a terminat liceul, nu are o relaţie chiar apropiată cu mama ei, a fost înşelată de unul dintre iubiţi cu cea mai bună prietenă şi mai presus de orice, se teme.

Mi-e teamă. Mi-e teamă să fiu singură, mi-e teamă să nu fiu singură. Mă tem de ceea ce sunt, de ceea ce nu sunt, de ceea ce aş putea să devin, de ceea ce s-ar putea să nu devin vreodată. Nu vreau să rămân la slujba asta pentru restul vieţii dar … mi-e frică să plec. Şi am obosit, pur şi simplu am obosit să îmi fie frică”.

Toate aceste temeri, alături de trauma trăită de un fost iubit care a bătut-o până a pierdut o sarcină şi orice şansă de a mai avea vreodată copii, o determină pe Frankie să evite orice ocazie în care ar putea cunoaşte iubirea. Iar modul total, brusc și dezarmant în care Johnny îi arată şi îi declară iubirea lui o determină să fugă mâncând pământul: “mă priveşti prea intens, ca şi cum m-ai vrea cu totul”, “ai prea mare nevoie de mine”.

Johnny, trecut de 40 de ani, a devenit bucătar în perioada în care a stat în închisoare, gătitul fiindu-i salvarea în timpul petrecut acolo. Ieşit din închisoare, Johnny încearcă să îşi vadă de viaţă, viaţă din care soţia şi cei doi copii au ieşit cu ani înainte. Ceea ce îl defineşte pe Johnny pe parcursul filmului este intensitatea.

Intensitatea cu care încearcă să se conecteze cu adevărat cu alţi oameni – “de ce îţi vine uneori să te sinucizi? Vreau să mă sinucid când mă gândesc că sunt singur pe lume şi că partea din mine care simte aşa este prinsă în interiorul acestui corp care se ciocneşte de alte corpuri fără să se conecteze cu vreo altă persoană, prinsă, de asemenea, în interiorul ei. Trebuie să ne conectăm. Chiar trebuie. ”

Intensitatea cu care îşi mărturiseşte dragostea faţă de Frankie – “sunt îndrăgostit de tine. Te iubesc. Sunt total, cu adevărat nebun după tine. Inima mi se opreşte de fiecare dată când te văd”. “Ai dreptate, nu pot face ca răul să dispară. Dar când răul va veni iar, am să fiu chiar aici lângă tine.”

Intensitatea cu care trăiește gătitul – în timp ce toacă rapid o ţelină, Johnny rosteşte “hu-ha”, precursor al expresiei pe care Pacino o va face celebra un an mai târziu, în rolul locotenent – colonelului Frank Slade din “Scent of a woman”. Și mai ales, intensitatea privirii lui:)

Johnny nu este un model masculin pragmatic, calculat, prudent ori temător: din prima clipă în care o întâlneşte pe Frankie şi aceasta îi pică cu tronc, toate acţiunile lui, asezonate de coincidenţe pe care are grijă să i le prezinte lui Frankie drept semne ale destinului, ei bine, toate acestea sunt trăsăturile unui erou romantic.

După o noapte în care îşi spun tot ce îi apasă în scurta şi furtunoasa lor relaţie, Johnny face o ultima încercare de a-i demonstra lui Frankie că le este hărăzit să fie împreună, sunând la un post de radio pentru a cere un bis al minunatei compoziţii “Clair de lune” a lui Debussy: “Este vorba despre un bărbat şi o femeie. El e bucătar. Ea este chelneriţă. Se întâlnesc şi nu se conectează. Doar că ea l-a observat pe el. El a simţit asta. Şi el a remarcat-o pe ea. Şi amândoi au ştiut că se va întâmpla. Au făcut dragoste şi poate pentru o noapte întreagă au uitat milioanele de lucruri care îi fac pe oameni să se gândească: nu iubesc persoana asta, nu îmi place persoana asta, nu cunosc persoana asta. În loc de asta, totul a fost perfect şi ei au fost perfecţi. Şi doar asta trebuia să ştim despre ei. Numai că acum ea începe să uite toate astea şi în curând şi el va uita. Aşa că ai putea să difuzezi un „encore” pentru Frankie şi Johnny în speranţa că ceva-ul lor va rezista şi nu se va auto-distruge?”

Dacă Frankie va accepta sau nu iubirea totală pe care i-o poartă Johnny, rămâne să aflaţi vizionând acest film motivaţional. Motivaţional pentru că arată că, oricine ai fi, oricât te-ai ascunde, oricât de mult ai fi suferit, nu ai voie, nu ai dreptul să fugi de iubire! 

Te va găsi şi te va face fericit, dacă o lași 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s