VI. Game of Thrones 8. A Queen Displeased

Ne-am cam lămurit cum stă treaba cu Urzeala tronurilor după ultimul său episod, A Queen Displeased. Din păcate, serialul pare a se fi diluat iremediabil, pierzând interesul pentru cel puțin două fire narative:

stark1. Nordul: nu mai știm nimic despre Bran Stark, cel care „duce greul” acestei povești, și nici despre Rickon, despre care am aflat doar că e prizonierul casei Bolton. Story-ul HBO pare interesat doar de bastardul Jon Snow (care după ce-a fost înviat, n-a mai prea fost pus în valoare) și cele două fete, Sansa și Arya. Dintre acestea, doar Sansa are șansa (sic!) unei oarecari evoluții a personajului, care nu face însă decât s-o pună în valoare pe Brienne de Tarth, care amenință să devină un caracter major al acestei serii. La fel, Arya Stark nu face decât să-și prelungească instructajul cu personajul misterios (o bună găselniță) de care se desparte însă absolut neconvingător.

Per ansamblu, de la explicația cu originea numelui Hodor, pe care o găseam oarecum supărătoare la acea dată (acum mi se pare ok, în comparație cu restul episodului; later edit – avem aici confirmarea că a fost unul din cele trei detalii dezvăluite autorilor seriei TV de către George R.R. Martin), casa Stark își pierde importanța în povestire, și chiar dacă nu mai vedem zăpadă, persistă senzația că povestea lor înaintează prin nămeți.

Ca dovadă, apar mai interesante personaje conexe acestui fir narativ, care s-au adăugat pe parcurs, cum sunt Brienne de Tarth (de care am amintit mai sus), ca și „the hateful Lord of Winterfell”, Ramsay Bolton.

2. Lupta (alianțele) pentru Tronul de fier se diluează la fel de abrupt după plecarea piticului Tyrion Lannister în cealaltă poveste. Toată treaba se învârte acum în jurul alianței regalității cu religia, filon insuficient exploatat (chiar abandonat) după ce Înalta vrabie o făcuse pe sexoasa regină Margaery să declame citate din cărți.

game13. Premiatul Peter Dinklage reușește să însuflețească povestea palidei Khaleesi căreia nu-i mai rămâne de făcut decât să-și facă spre finalul episodului, o neconvingătoare intrare în scenă.

Așadar, din trei fire narative, primul beneficiind de aportul a 5 personaje principale (2 surori, 2 frați buni și unul vitreg) și 3 bine-conturate personaje secundare (Brienne, Ramsay și cel misterios din Braavos), al doilea pierde un personaj și dispare din centrul acțiunii, în vreme ce abia al treilea pare să evolueze cumva, iar aceasta se întâmplă din cauză că este nevoit să ajungă undeva, după atâtea ocolișuri.

Astfel că, în lipsa autorului, din Urzeala tronurilor nu rămâne decât o poveste care încearcă să i se substituie aceluia (vorbim, desigur, de George R.R.Martin). Tot ce vedem este un șir de personaje care bâjbâie în drum spre finalul poveștii. Și până una-alta, cum se agață telenovelistic unele de altele, încercând să-și amintească motivele care le-au urnit în această mișcare prea puțin… cinematografică.

Anunțuri

Un gând despre &8222;VI. Game of Thrones 8. A Queen Displeased&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s