Când un robot vrea să fie om

Omul bicentenar”, lansat în 1999 în regia lui Chris Columbus, după scenariul lui Nicholas Kazan, scenariu bazat pe nuvela “Omul bicentenar” a maestrului SF Isaac Asimov este un film care, spun recenziile citite ici-colo, impresionează  prin forța iubirii. Iubire care îl determină pe un robot să renunţe la nemurire pentru a fi alături de femeia – om pe care o iubeşte şi de care este iubit.

Iniţial voiam să scriu despre alt film la rubrica săptămânală, însă am prins pe „Pro Cinema” un fragment din filmul povestit săptămâna aceasta şi am decis că i se cuvine o (re)prezentare: Andrew, un robot destinat treburilor casnice, intră în familia Martin în anul 2005. Va petrece aici o lungă perioadă de timp, fiind acceptat încet-încet ca membru al familiei, până când va fi izgonit de Richard Martin (Sam Neill), capul familiei, în momentul în care Andrew îi va cere acestuia să îl lase liber. Andrew îşi motivează cererea spunând:

…am studiat istoria voastră. Aţi purtat războaie îngrozitoare în care milioane de oameni au murit pentru o idee – libertatea. Şi mi se pare că ceva care valorează atât de mult pentru atâţia oameni, merită avut…

Plecarea din familia Martin înseamnă pentru Andrew ani de căutare a altor roboţi care, la fel ca el, să aibă propria personalitate. Şi asta pentru că Andrew nu este un robot obişnuit, ci unul înzestrat cu darul creativităţii, talent pe care şi-l descoperă în timpul şederii la familia Martin: el poate sculpta adevărate mini capodopere din lemn, determinându-l astfel pe domnul Martin să îl încurajeze nu doar pe drumul explorării creativităţii şi curiozităţii, dar şi pe cel al înţelegerii conceptelor condiției umane.

Căutarea aceasta îi va prilejui întâlnirea cu Galatea (Kiersten Warren), un robot cu atribute feminine, şi cu Rupert Burns (Oliver Platt), fiul creatorului generaţiei de roboţi – NDR – din care face parte şi Andrew. Rupert este cel care pe parcursul mai multor ani îl va transforma pe Andrew, atât pe dinăuntru, cât şi la exterior, pas cu pas, în încercarea acestuia de a se apropia cât de mult posibil de firea umană.

Momentul decisiv în această încercare îl reprezintă apropierea de Portia (Embeth Davidtz), nepoata Amandei, micuța alături de care Andrew petrecuse mulţi ani în familia Martin. Portia este cea care, după moartea bunicii sale Amanda, îi va confirma lui Andrew că toţi oamenii la care el ţine vor muri.

An de an, apropierea de Portia devine din ce în ce mai intensă şi chiar înainte de căsătoria acesteia cu un tip a cărui bărbie ar fi putut scufunda Titanicul :),  Andrew face un pas uriaş în înţelegerea naturii umane, când Portia îi explică că trebuie să îşi asume riscuri, să facă greşeli, dacă are de gând să izbutească în încercarea lui de a pătrunde esenţa naturii umane. Iar greşelile nu vor fi fost făcute pentru a învăţa din ele, ci pentru a înţelege ce este real şi ce nu, de a înţelege ce simte. Tot Portia este cea care îi spune că pentru a-ţi urma inima, uneori trebuie să faci greşeli şi nu ceea ce este corect. Şi că oamenii sunt un dezastru pe dinăuntru.

Dacă aţi văzut filmul, vă invit să îl revedeţi, cu inima deschisă și mintea liberă de griji. Dacă nu l-aţi văzut, ori l-aţi văzut fragmentat de-a lungul mai multor ani, ca mine, vă promit că nu veţi fi dezamăgiţi, mai ales de finalul pe care vă las să îl descoperiţi singuri.

În călătoria de 200 de ani a lui Andrew, nu sacrificiul pe care îl face pentru a fi alături de Portia m-a determinat să scriu despre acest film. Ci strădania lui de a înţelege, de a se apropia, de a-şi asimila condiţia umană. Mesajul filmului, în opinia mea, depăşeşte graniţele iubirii dintre o maşinărie şi o fiinţă umană şi evidenţiază într-un mod sublim fragilitatea, efemeritatea, haosul şi paradoxul condiţiei umane. Astfel că mesajul devine cu atât mai puternic cu cât o creaţie artificială, rezultat al minţii omeneşti, ce nu e constrânsă de condiţiile enumerate mai sus, alege voluntar să evolueze. Să nu supravieţuiască timpului.

Să se auto-defecteze, devenind dintr-o maşinărie perfectă, o fiinţă imperfectă. Să renunţe la detaşarea cu care privea comportamentul complex şi plin de contradicții al firii umane, pentru a deveni o astfel de fire, cu toate riscurile aferente: suferinţă adeseori inutilă, complicarea propriei vieţi fără un motiv aparent valid, avalanşa de sentimente şi senzaţii care te inundă exact când ai avea nevoie să fii raţional şi detaşat.

Acestea sunt motivele pentru care consider “Omul bicentenar” (personaj interpretat magistral de Robin Williams), un motivaţional de referinţă în galeria filmelor ce încearcă să facă oamenii spectatori să îşi pună întrebări, să îşi reevalueze condiţia şi mai ales, să se bucure că au în ei scânteia condiţiei umane:)

Esenţa devenirii lui Andrew se află în aceste două propoziţii simple:

“Trebuie să existe un motiv pentru care sunt aşa cum sunt. Trebuie”

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Când un robot vrea să fie om&8221;

    1. Am ratat acest episod si adevarul e ca sunt ani buni de cand am renuntat la a mai urmari „Star Trek”. Dar vizionarea unui episod mai aparte, cum apreciati ca este cel recomandat, cred ca merita timpul:)
      Multumesc

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s