final one two three

Ein, dwei, drei – un film ca vinul: vechi și bun

Recomandarea mea de astăzi este un film turnat acum 55 de ani !!!

O comedie alertă în care directorul filialei Coca Cola din Berlinul de Vest încearcă să transforme un comunist fanatic est-german într-un ginere capitalist demn de marele bos al concernului de băuturi răcoritoare. 

Regizat de magnificul Billy Wilder, autor al altor bijuterii cinematografice (Some like it hot, Sunset Boulevard, The spirit of Saint Louis, Irma la douce, The apartment), filmul “One, tw, three” sau “Ein, zwei, drei” se bazează pe o piesă a lui Ferenc Molnar și îl are în prim-plan pe James Cagney, actor ce se identifică cu imaginea de “băiat rău”, în filme ce se întind pe mai bine de 30 de ani, fără a pune la socoteală Ragtime din 1981 şi filmul de televiziune Terrible Joe Moran din 1984.

De această dată, Cagney face un rol senzațional într-un film ce a adunat de-a lungul timpului păreri împărţite: este o ironie fină la adresa stilului de viaţă american după cel de-al doilea Război Mondial; este o critică la adresa sistemului comunist; sau poate fi o dramă deghizată în comedie, ce maschează amărăciunea lăsată de traiul dus fie într-un sistem, fie în celălalt.

Nu intenţionez să combat nici una dintre aceste păreri, ci să prezint filmul din punct de vedere personal/ motovațional: o comedie excepţională, cu un comic inteligent, mai ales de limbaj, dar şi de construcţie şi evoluţie a personajelor, şi nu în ultimul rând, comic de situaţie. 

Un alt lucru demn de luat în seamă este că acţiunea filmului are loc fix în anul în care a fost realizat, ceea ce înseamnă o analiză extrem de … proaspătă a evenimentului istoric principal al anului 1961: închiderea, fără avertisment, pe 13 august, a graniței dintre Berlinul de Est şi cel de Vest de către comuniştii est-germani, eveniment ce nu pare să tulbure rutina cetăţenilor din cele  două părţi ale oraşului. În acest context … fierbinte, Scarlett Hazeltine (interpretată de Pamela Tiffin), fiica de doar 17 ani a sefului Coca Cola din SUA, soseşte la Berlin, în excursia impusă de părinţii ei în toată Europa, pentru a-i scoate din cap o relaţie cu Choo Choo, un băiat ai cărui părinți se află de partea greşită a baricadei 🙂

Sângele fierbinte, sudist, al lui Scarlett va face mai multe victime decât ne-am putea imagina :
– 4 foşti logodnici, toţi “contractaţi” până la 17 ani;

– C.R. Mac Namara (James Cagney) – care va trebui să îşi suspende, pe durata şederii lui Scarlett, “lecţiile” de limba germană oferite de altruista sa secretară, Ingeborg (Liselotte Pulver);

– Phyllis MacNamara (Arlene Francis) – soţia lui Mac, care îşi anulează vacanţa programată la Veneţia alături de cei doi kinderi;

– Otto Ludwig Piffl (Horst Buchholz), inginerul est german care îşi pregăteşte plecarea la Moscova pentru a proiecta rachete care să ajungă pe … Venus, dar care se va trezi spion american pentru est-germani şi comunist pentru vest-germani, totul din dragoste pentru pentru tânăra capitalistă;

– Mishkin (Peter Capell), Borodenko (Ralf Woter) şi Peripetchikoff (Leon Askin) – un fel de “Three Stooges” ruşi, care pentru a o obţine pe Ingeborg ca secretară, sunt în stare să trădeze tot – principii, ţară, familie 🙂

– “victime”colaterale: Fritz (Karl Lieffen), şoferul lui Mac, care aleargă mai tot filmul să deschidă uşile ocupanţilor maşinii, Schlemmer (Hanns Lothar) – asistentul lui Mac, al cărui trecut în SS îl va ajuta pe Mac să scape de un ziarist băgăreţ şi alţii – toate personaje a căror viață se schimbă mai brutal ori mai puţin dureros sub imperiul acțiunilor domnișoarei Hazeltine.

Revin, însă, la motivul pentru care scriu despre acest film: comicul.

De limbaj – de la sintagme care prin repetare devin comice în anumite contexte (“Danke schőn already” / un fel de “hai, gata, mulţumesc” sau “yes, mein fűhrer” / “da,stăpâne”), continuând cu omonime ce stârnesc confuzii (“afacerea se va derula

pe baza de redevenţe” (în engleză “royalty” însemnând şi regalitate) – “regalitate? În Rusia nu mai avem regalitate de când l-am lichidat pe ţar”

sau dialoguri / replici amuzante pur şi simplu:
“nu e propagandă anti-americană, e propagandă anti-yankei. De unde vin eu (Sudul SUA) toată lumea e anti-yankei”;
“nu poartă nici chiloţi. Nu mă mir că ei câştigă războiul rece”;
“în loc să aştepte 9 luni pentru ca o femeie să nască, pun 9 femei să nască în fiecare lună”;
“să ne trimiţi hârtiile în Berlinul de Est cu doamna blondă în trei exemplare. Vrei hârtiile în trei exemplare sau blonda în trei exemplare? Vezi ce poţi face”;
“do me a favor, will you? burry us, but don’t marry us” (îngroapă-ne, dar nu te căsători cu noi);
“cum, generalul Hartel e plecat la manevre (militare)? Şi primarul Willy Brandt? A, el se uită la manevre … Şi comandantul poliţiei? Înţeleg, el se uită la primar … şi atunci, cine păzeşte prăvălia asta? ”

Comicul de situaţie e şi el la el acasă:
• dansul pe masă al secretarei Ingeborg, pe un ritm muzical diavolesc, face ochii celor trei reprezentanţi ruşi mai-mai să le sară din orbite;

• când Scarlett Hazeltine îi arată lui Mac Namara poza iubitului ei comunist, Otto, acesta replică: “te-ai îndrăgostit de Hruşciov ???”, indus în eroare de poza liderului comunist, aşezată peste chipul soțului ei est-german;
• balonul pus la ţeava de eşapament a motocicletei lui Otto îi va asigura acestuia arestarea în Berlinul de Est, din moment ce pe balonul umflat de gaze scrie “Russki, go home”;

• deghizarea lui Schlemmer în hainele lui Ingeborg pentru a-i păcăli pe cei trei rusnaci, după ce obţin eliberarea din arest a lui Piffl.

În ciuda strădaniei lui Mac de a anula căsătoria fiicei şefului său cu un comunist fanatic est-german, el se va vedea obligat să îl transforme pe acesta într-un ginere atât de atractiv, încât seful Wendell P. Hazeltine (Howard St. John) să se simtă mândru că fiica lui s-a căsătorit cu un aşa pretendent. Şi pentru asta are doar trei ore la dispoziţie !!!

Îndârjirea cu care Otto se opune transformării sale într-un “capitalist decadent” nu face decât să pună mai mult în evidenţă, printr-un limbaj plin de umor, diferenţele între Est şi Vest, între comunism şi capitalism. Toate, de la tunsoare, manichiură, îmbăiere, maniere la masă, până la verighete, înfierea sa de către un conte, pantalonii în dungi, îl fac pe Otto să se întrebe: ce-i asta, la dolce vita?:)))

Ritmul alert din ultima parte a filmului este dat de nebunia declanşată

de Mac în operaţiunea de transformare a lui Otto, operaţiune care, dacă nu ar avea alt merit, ar rămâne cel puţin o mostră de eficiență americană în ceea ce priveşte mobilizarea, replicile lui preferate în acest capitol fiind “next, next” şi “one, two, three”

Vă invit să urmăriţi acest film genial, care surprinde cu fiecare replică, cu fiecare scenă şi situaţie, atât prin inteligenţă, cât mai ales prin umor.

Şi ce poate fi mai motivaţional pe lumea asta decât râsul? Râsul din toată inima, plin, ce destupă mintea, descătuşează inima şi ne dă impulsul de a ne trezi şi mâine pentru a o lua de la capăt:)

Bucurați-vă de filme!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s