Be Sure to Share (2009)

Ce mă enervezi că poți să vezi „Francofonia” lui Sokurov…!! Printre altele, ma rog… îmi spunea Răzvan văzând recomandările de ieri. Fără îndoială, un film sofisticat – cel mai bun film european la Festivalul de la Veneția. Dar cum în viață nu reușim să facem întotdeauna cele mai bune alegeri (nici să urmăm sfaturile pe care le dăm altora), ci pe cele mai facile, am ajuns la Cercul Militar – fiindcă ploua, așteptam un telefon și credeam că-i mai simplu să ies din sală de la Sion Sono decât de la Sokurov.

Ei bine, m-am cam înșelat – asta și pentru că Timp pentru noi a fost primul film din Retrospectiva Sion Sono de la TIFF pentru care am găsit timp. Să te aștepți la post-modernism japonez (anime cu sânge), să iei chiar cireșe din Piață să-l faci mai digerabil… toate ca să dai peste o imagine curată (experiență pe care vizionarea teaserului de mai jos pe ecran mic nu o poate reproduce) și acompaniament de chitară (muzică de Tomohide Harada). De parcă putea fi putea altul finalul acestei pățanii ploioase…

Cum a fost posibilă intercalarea acestui film de excepție în filmografia regizorului devenit celebru încă din debutul Trilogiei urii, respectiv cu Love Exposure (2008)? Așa cum a explicat chiar el în sesiunea Q&A de la final, fereastra Chanto Tsutaeru apare în filmografia sa în urma unei experiențe personale: s-a întâmplat ca moartea tatălui său să survină într-o perioadă când erau certați și acest film a fost felul în care a încercat să spună ceea ce era important, de fapt, de spus, în acest dialog.

O experiență personală sublimată artistic, desigur, după cum a ținut să precizeze: tatăl său nu a fost antrenor de sport și în general, nu a folosit elemente autobiografice în film. Totuși, nimic nu este așa simplu la acest regizor (precum pare) iar membrii familiei Kita par să joace împreună – cel puțin după citirea distribuției. Ce surprinde Sion Sono în acest film – un fin detaliu al temei sale majore: relațiile de familie din societatea japoneză – ține de specificul relațiilor tată/ fiu (fapt sesizat pentru că tocmai în următorul film am dat peste o focalizare pe relația tată-fiică/fiice): dependența emoțională a fiului față de tată, mascată într-o aparentă răceală și chiar adversitate (ușor de recunoscut conflictul oedipian), relevată doar prin senzația fiului că niciodată nu se va ridica la înălțimea așteptărilor tatălui său.

De remarcat, de asemenea, stilul narativ, cu revenirile de excepție (nu prin simple flash-back-uri), respectiv reluarea aceleiași scene la momente temporale diferite: văzute din perspectiva altui membru ai familiei, ele dau spectatorului senzația (re)cunoașterii circumstanțelor psihologice și-l fac să empatizeze – dacă nu cu personajele, cu situația.

Anunțuri

Un gând despre &8222;Be Sure to Share (2009)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s