l1

Nae Caranfil despre Cristian Mungiu și NCR

În continuarea interviului de la TIFF Lounge cu Mihnea Măruță, câteva comentarii ale lui Nae Caranfil despre Cristian Mungiu și Noul Cinema Românesc

Confundând ieri Mandragora Movies – producătorul Closer to the Moon – cu Mandragora Film (casa de filme a lui Cristi Puiu) puneam întrebarea New Romanian Musical – made by New Romanian Cinema? Făceam aceasta sub impresia dialogului încă netranscris despre Cristian Mungiu și NCR, în continuarea celor de aici, de acolo și de dincolo:

MM: Ați pronunțat aseară la deschidere numele lui Mungiu, mulțumindu-i pentru colaborare…

NC: Da, Cristian Mungiu a văzut primul scenariul, a fost de la bun început entuziasmat și m-a întrebat dacă vreau să colaborez cu el, i-am spus că bineînţeles. A durat ceva, pentru că e greu să finanţezi astăzi un film care să nu fie de la bun început calibrat pe sistemul festivalier, pe filmul de autor, apăsat de autor, radical stilistic, pentru care există coproducători străini orientaţi spre un public de nişă.

MM: Va avea „6,9…” o viață de festival?

NC: Asta depinde dacă vom fi invitați. Ideea e că pentru un film popular, pentru un spectacol ceva mai accesibil, ca acest „6,9 pe scara Richter”, e mai greu să găseşti finanţare, pentru că te situezi într-un fel de no man`s land: nu eşti nici în zona mainstream,  pentru că nu vorbim de un block-buster cu vedete, apriori vandabil în diverse teritorii, nici nu e vorba de film de autor în sensul acceptat astăzi de către festivaluri, şi anume un film dificil, care solicită atenţia, în loc s-o capteze.

Este o mare diferenţă între un discurs care solicită atenţia şi un discurs care captează atenţia. Sunt adeptul unui cinema care captează atenţia. Din acest punct de vedere, a durat un pic până când Cristian a reuşit să adune banii necesari. Oricum, a fost mai puţin decât ce ne propusesem să obţinem.

Întrebare din public: Care este bugetul minim pentru a face astăzi film în România?

NC: Asta depinde foarte mult de specificul filmului, nu există un buget standard. Pentru Restul e tăcere (2007) bugetul a fost de 2 milioane de euro. Noi speram să obţinem pentru acest film 900.000 de euro, până la urmă filmul s-a făcut cu vreo 650.000 – 700.000 de euro, abia la sfârșit fondul Eurimages ne-a ajutat să trecem la producția propriu-zisă

MM: Ce comedii credeți că vor rămâne, în timp, din cinematografia noastră dinainte și după anii 90?

NC: Dinainte, desigur în afară de clasicele O noapte furtunoasă și Directorul nostru de Jean Georgescu, rămân două filme din anii `80, pe care ar fi probabil ca dumneavoastră să nu le consideraţi comedii, dar eu le consider comedii: Probă de microfon și Croaziera (n.n. în regia lui Mircea Daneliuc). Post-90, scoţându-mă pe mine total din peisaj, căci n-am cum să fiu şi jucător, şi arbitru: Moartea domnului Lăzărescu.

MM: Ați fost etichetat fie precursor al Noului Val, fie o altă variantă a acestuia…

NC: Ideea de precursor nu mi se potrivește, eu am ales o cale şi stau liniştit pe… craca mea. Oricum, Noul Val are o stilistică total diferită faţă de ceea ce încerc să fac eu. E vorba de dramaturgie în cazul meu, şi non sau de-dramaturgie în cazul Noului Cinema Românesc.

Am o părere bună despre tot ce se întâmplă acum. Sunt filme cu certă valoare, după cum sunt şi unele eşuate şi mimetice. Sunt mai multe filme valoroase decât s-ar fi putut spera, în cadrul aceleiaşi estetici, aceleiaşi raportări la cinema – anume aceea a unui realism dus până la capăt, a unui realism radical, aş spune eu.

Realism radical în sensul în care totul trebuie să se întâmple ca în viaţă, iar progresiile sunt atât de subtile şi infime, încât zona de manipulare și anticipaţia spectatorului să fie minime. Spectatorul trebuie să aibă răbdare şi să mai ales să aibă încredere în cineast. Încredere că la sfârşitul filmului va fi înţeles ce s-a întâmplat şi ce s-a vrut a i se transmite.

Eu nu funcţionez aşa. Eu cred că filmul presupune un gen de manipulare. Accept fără rezerve că poziţia mea este o poziţie printre altele, nu este singura poziţie posibilă. Cred că manipularea prin cinema, manipularea prin pictură, manipularea prin poezie, manipularea prin muzică – sunt legitime. Manipularea prin politică ar fi puţin mai imorală. Dar arta poate să manipuleze la liber.

Instrumentele manipulării, dacă sunt mai vulgare sau mai subtile, dacă sunt artistice sau mai comerciale, aceasta e o altă discuţie. Nu pot să spun că un block-buster american manipulează publicul prin mijloacele cele mai elegante – manipulează grosolan! Dar există moduri de manipulare care sunt genial gândite: Shakespeare manipula. Spuneam acum mai mulţi ani că există două moduri în care poţi face dragoste cu publicul – seducţia sau violul, amândouă fiind legitime. Violul publicului nu are nicio latură penală.

Ceea ce vedem în cinematografia mondială de astăzi este o aplecare, o tendinţă de a folosi violul de multe ori. Trebuie să fie edgy, pentru a avea şanse, mai ales în festivaluri. E bine, e trendy să consume spectatorul la marginea suportabilităţii. Eu sunt adeptul seducţiei.

 

Un gând despre “Nae Caranfil despre Cristian Mungiu și NCR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s