freedom

Freedom

laisveLaisvė (titlul original în lituaniană) este o dramă regizată de Šarūnas Bartas, selecționată în competiția pentru Golden Lion a celei de-a 57-a ediții a Festivalului International de Film de la Veneția. Pelicula pare mai veche de 2000, sunt curios s-o compar cu Falezele de nisip ale lui Dan Pița (sâmbătă la Cinema Victoria, într-o proiecție specială).

freedom0Povestea lui Sarunas Bartas (dacă poate fi numită așa) este însă mai simplă decât a lui Pița, cu trei personaje blocate în deșertul marocan, după o încercare (stopată la ieșirea din port) de contrabandă. Asemănat adesea cu Tarkovsky, mie Bartas îmi pare că aduce mai degrabă cu Bella Tarr, iar acest film din mini-retrospectiva dedicată regizorului la TIFF (în secțiunea 3×3) s-ar fi potrivit și în secțiunea de anul trecut Cuvintele sunt de prisos.

freedom2A fost cel puțin… amuzant să vezi ieșind rând pe rând cinefilii din sala cinematografului Arta unde a rulat ieri înspre amiază co-producția Franco-Portughezo-Lituaniană; în vreme ce poezia țâșnea din tăcerile personajelor, printre țipetele pescărușilor sau spuma valurilor. Deși seacă, prezentarea premizei (nava pazei de coastă trăgând după cea a contrabandiștilor) nu pare deloc lipsită de tensiune.

freedom1Acceptând situația și intrând în starea aceea de așteptare, poți reuși să ajungi la miezul filmului – unul curat, care te face nerăbdător să le vezi și pe celelalte din Focus-ul de la Cluj: One of Us (în care rolul principal e interpretat de soția lui Bartas, Katia Golubeva) și Peace to Us in our Dreams, selecționat anul trecut în Quinzaine des Réalisateurs la Cannes și în secțiunea 3×3 la TIFF.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s