Săptămâna TIFF

A trecut cum a trecut și festivalul de la Cannes, cu mai puține premii decât ne așteptam noi (anunțata Sierra-Nevada lui Puiu trecând de la Sieranevada la Sieranada), dar să zicem merci și pentru acelea, pentru că, așa cum spunea Mungiu în scurta sa alocuțiune de pe scenă, nu (mai) sunt multe festivaluri care încurajează cinemaul de autor – deși de apărut, apar tot mai multe – se merge pe comercial, urmărindu-se cu orice preț succesul de public.

Dar despre filmul românesc, mai multe la TIFF, unde vom avea ca în fiecare an o secțiune dedicată: Zilele filmului românesc. Printre alte noutăți, după cum puteți vedea în imagine, se lucrează la amenajarea unui spațiu nou pentru proiecțiile în aer liber, Someș Open Air. În deschiderea TIFF are loc, așa după cum poate știți, premiera 6,9 pe scara Richter a lui Nae Caranfil, despre a cărui film anterior scrie colega noastră Olga Câmpeanu, pe pagina de facebook a blogului:

Având în vedere cât de tare mi-a placut Vera Farmiga în rolul Normei din “Bates Motel“, sincer imi este frica sa vad “Closer to the Moon“. Îmi era frica de mult insa acum îmi e mai frica. Imi e frica sa nu care cumva “să-mi stric gustul” de ea. Vera Farmiga este perfectă, iar serialul este cu adevarat de nota zece. Știu că Nae Caranfil este o excepție în anostul val cenușiu al regizorilor români de azi, însa Vera poate atât de mult încât sunt curioasă dacă a reușit sa tină pasul cu ea.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s