Nașterea iubirii (1993)

Dedic această recenzie actorului Jean-Pierre Léaud care a primit duminică seara,la Cannes,premiul,,Palme d`Or d`honneur”

Titlul original,,La naissance de l`Amour
Regizor Philippe Garrel

Filmul are un titlu poetic și misterios (în original ”La naissance de l`Amour”), ca mai toate filmele regizorului Philippe Garrel, un cineast al intimității introspective. Garrel face parte din valul contestatarilor anilor`60, legănat de stilul underground și puternic influențat de cinemaul Noului Val (Nouvelle vague), în special de Jean-Luc Godard.

”Nașterea iubirii” este unul dintre cele mai frumoase filme ale lui Philippe Garrel care ne prezintă viața de familie și relațiile amoroase din perspectiva a doi bărbați, trecuți  bine de vârsta de 40 de ani, aflați, presupun, sub amenințarea andropauzei, obosiți rău sau mai bine-zis, cam alienați existențial. Garrel este în căutarea absolutului în imagine, tocmai prin distilarea, în filmele sale, a unor substitute ale lui însuși.

vlcsnap-2011-07-04-14h15m34s79.png

Astfel, Paul (jucat de  Lou Castel), un alter-ego  a lui Garrel, ajuns la criza vârstei de 45 de ani este actor – un bărbat taciturn, bântuit de temeri, neîncredere, neputințe; totuși, se dă în vânt după orice femei, care se lasă agățate, dar nu doar că nu are un fizic atrăgător, fiind greoi și neîndemânatic, neîngrijit, el nici nu prea știe cum să le iubească ca să le păstreze, cu excepția soției cu care are doi copii, dar de care e plictisit de moarte. Nemulțumirea îl roade în tăcere.

the-birth-of-love

Amicul său, Marcus (Jean-Pierre Léaud) este un scriitor rămas în pană de inspirație, împovărat la rândul său de crize existențiale pe care le ”servește” ostentativ soției sale, care simte că o sufocă cu  egoismul său. El  lansează aforisme ilare, își pune în permanență, cu voce tare, întrebări. Bineînțeles, soția îl va părăsi.

Nici unul din cei doi amici nu au răspunsuri asupra dificultății de a trăi, a dificultății de a iubi. Ei sunt doar într-o continuă căutare ! Durerea celor doi bărbați pare mai degrabă o melancolie în care se complac. Paradoxul  filmului dar și forța sa constau în faptul că acești doi bărbați, aparent aerieni si  iresponsabili sunt, totuși, destul de bine ancorați în realitate: citesc ziare, își pun întrebări despre problemele din Golf(!).

Filmul este  ades silențios cu secvențe aleatorii, cu situații fără legătură între ele  trimițând într-un fel direct, senzorial, la anumite stări sufletești, interesat de un adevăr personal: On ne vit qu’à l’intérieur de soi“Garrel nu se folosește aici de scenarii, ci doar de sugestii ale unor stări și ipostaze pe care actorii să le folosească, astfel încât filmul să capete totuși o coerență.

Îmi place în acest film tragic-comic, amestecul de umor și luciditate, în fine, un aliaj fiabil care e acompaniat de superbele imagini  în alb-negru ale lui Raoul Coutard. Muzica e a lui John Cale, membru al trupei Velvet Underground. 

Din film, un dialog reluat de formația Troublemakers în cântecul său Get misunderstood.

 

Ultimul film a lui Garrel este L’Amant d’un jour, 2016

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s