Distopie britanică a la grec

Dacă n-aveți nici un dubiu apropos de romantism, ori dacă trăiți în singurătate (dacă vă situați, adică, la aceste două extreme), o să vă fie dificil să urmăriți Homarul – chit că a fost unul din filmele selectate în competiția oficială de la Cannes 2015, alături de Youth al lui Sorrentino, Saul Fia al lui Laszlo Nemes, sau Dheepan-ul lui Jacques Audiard. O să vă fie greu să-i sesizați humorul. Dar nu cred c-o să-l găsți în prea multe cinematografe pentru că (deși a luat Premiul juriului la Cannes) The Lobster este un film bizar, o satiră experimentală ce pleacă de la o ipoteză oarecum distopică, cum că societatea ar refuza oamenii neangajați în relații de cuplu. Pornind de la această idee, regizorul grec Yorgos Lanthimos (co-scenarist), pune în contradicție două paradigme: cea oficială și cea undergound, a oamenilor frumoși conduși de Lidera interpretată de Léa Seydoux.

Tot filmul său decurge dintr-un astfel de enunț, practic o convenție (acceptată sau nu, ca și cea socială, de către spectator). Odată convenția acceptată, imaginile se substituie narațiunii și putem vedea ce se întâmplă atunci când Miopul, Sâsâitul sau Șchiopul sunt obligați să trăiască în cuplu. Rezultatul (imaginat de Lanthimos) într-o societate distopică, este hilar: sunt aduși într-un hotel-purgatoriu, unde mai au dreptul la o ultimă încercare, înainte de a fi transformați în animalul preferat (de unde și titlul filmului, homarul fiind animalul ales de protagonist – David, interpretat de Colin Farrell).

Trecerile cetățeanului miop prin lumile distopice sunt o consecință a acestor convenții (paradigme sociale), constituind un cinema vizionar de natură romantică (bine, un romantism tipic britanic, în care alcoolizării i se substituie cruzimea). La jumătatea filmului ajuns în paradigma opusă (cea underground), când David o întâlnește pe Frumoasa mioapă jucată de Rachel Weisz, nu mai știi care convenție merită dezavuată, mai degrabă: cea social-oficială, ce (poate) ajunge să desfidă orice iese din standardele sale, ori cea individualistă, ce-ți poate pretinde în schimbul acceptării fie să sacrifici tot ce ai mai drag, fie să-ți sapi propriul mormânt. Fiind o satiră, personajele par condamnate însă la roluri glaciale.

David, miopul cu burtică interpretat de Farrell (care s-a îngrășat 18 kg pentru acest film) deși pare un docil, nu respectă până la capăt nici una din paradigmele la care îl supune societatea (în oricare din formele sale imaginate), reușind să-și găsească jumătatea și propriul drum, chiar cu riscul pierderii vederii. Dacă ar fi să comparăm acest prim film în engleză al grecului Yorgos Lanthimos cu un alt film european prezentat anul acesta la Cannes, Youth al italianului Paolo Sorrentino – tot la prima producție turnată în limba engleză – se pune întrebarea: cum se face că primul intră pe lista nominalizărilor BAFTA pentru cel mai bun film britanic, în vreme ce al doilea nu?

Deși ambele filme sunt co-producții, explicația constă în casele de film majoritare în co-producție: în vreme ce Lanthimos a mers pe mâna britanicilor de la Scarlet Films și a irlandezilor de la Element Pictures (ambele companii creditate cu produced by), Sorrentino s-a bazat pe Casa de producție italiană Indigo Film și a luat premiul EFI pentru cel mai bun film european. Ambele filme au beneficiat, dincolo de limbajul universal, și de castingul realizat de casele internaționale. În plus, ca un omagiu adus filmului britanic, Yorgos Lanthimos începe cu o ocheadă: Jacqueline Abrahams, the Donkey shooter woman din scena de debut, era production designer la How I Live Now, un alt distopic englezesc; ea este, de asemenea, production designer și aici:

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Distopie britanică a la grec&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s