the court

Court (2014)

Cum am reușit să văd, eliberat de prejudecăți, pe Cinemax, un film indian – mai precis, unul marathi, în limba unui stat al Indiei – care este o federație, știați? Ei bine, după un traseu mental destul de complicat, fiindcă aveam o alergie la filmele indiene. De la Sandokan încolo, filmele lacrimogene au „evoluat” odată cu Bollywood, o imitație pe stil indian a Hollywood-ului. Așa că veți înțelege de ce am văzut cu circumspecție Sufertașul din 2013, un film care mi-a (re)deschis ochii și apetența pentru noua cinematografie indiană.

Apărut în 2014 în regia lui Chaitanya Tamhane și cinematografia lui Mrinal Desai, în Tribunal puteți observa cum India încearcă o grefă – a influenței occidentale în civilizația hindusă. În acest tribunal aproape toată lumea are dreptate (cu excepția acuzatului) și chiar pare să lupte pentru ea – de la judecător, la procuror, până la avocatul apărării.

Doar atunci când camera rămâne să filmeze până la final, inclusiv cum pleacă toată lumea, pe rând, din sală, observăm că din tribunal nu mai rămâne, în lipsa omului, decât o vorbă (ca și o sală) goală. Filmul respectă cerințele Dogmei nu doar prin acest (impresionant) cadru lung, ci și atunci când urmărește traseele personajelor în afara sălii unde are loc actul de justiție. În vacanța judecătorească, celebrul judecător (ce refuzase accesul unei femei la instanță pentru că nu avea haină cu mâneci lungi, ceea ce contravine tradiției) pare și el un om oarecare – cântă pe autocar, în excursie. E chiar un progresist: discută despre salariile mari din IT, dă sfaturi bune despre logopezi.

Prin contrast, avocatul apărării pare un tradiționalist, cel puțin după discuțiile din familie. La fel, procuroarea ce declamă rapid (ca în Leviathan) litera și paragrafele legii, nu mai pare deloc, în particular, o rotiță a implacabilei justiții. Despre subiect ar fi multe de zis, dar nu vreau să fac spoiler: un om este arestat în tipografia unde-și tipărea aventurile cu justiția, în vreme ce alții adună manual foile cărții sale, pentru că nu există mașini pentru asta. Omul e un artist, capabil să-și descrie ori să-și cânte experiența în versuri: zgomotele astea despre artă / adevărul și-a pierdut puterea...

Dar nu teza ori subiectul sunt importante în acest film (ce amintește de Moartea d-lui Lăzărescu), despre un sistem care pare mai degrabă un artefact al societății indiene, decât un stâlp al său. Pentru că sistemul, fie el cel medical, ori al justiției, este doar fundalul pe care se derulează filmul – sau pretextul său, cum vreți – marea provocare a sa fiind că ridică întrebări: în ce măsură ne influențează ocupația noastră, ca oameni, și mai ales, în ce măsură reușim noi să influențăm ceea ce facem? Cât putem (sau nu putem) schimba.

2 gânduri despre “Court (2014)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s