The Ascent – o capodoperă rusească

Realizat în Rusia sovietică, într-un moment de maxim al comunismului, Voskhozhdenie (1977) este o analiză complexă a două personaje diametral opuse. Nu este un film de propagandă, pentru că nu există nici o fărâmă de trimitere la mama Rusie sau la gloria armatei roșii pe parcursul său. Acest aspect – și nu numai acesta – este unul din meritele filmului, în care, precum și în alte filme rusești, The Cranes are Flying sau Come and See, regizoarea Larisa Shepitko face dovada unei cinematografii sovietice desprinse deja de dogmatismul comunist, încumetându-se într-o odisee a explorării valorilor umane.

the-ascent1

Povestea urmărește evoluția a două personaje, undeva în Belarusul ocupat de naziști. După scurta introducere a taberei de refugiați care fug de naziști prin pădure, cei doi (Stonikov și Kolia) sunt desemnați de lider să plece după provizii pentru tabără. Atmosfera generală a filmului are o tentă dostoievskiană, replicile dintre personaje sunt completate de cadrele expresiei faciale, un truc prin care emoția este portretată într-o formă pură, de mare impact.

Drumul lor este anevoios, nu din pricina zăpezii ci din cauza faptului că în permanență merg cu teama de a nu fi depistați de naziști. În ciuda măsurilor de precauție sunt găsiți de o patrulă de naziști. În schimbul de focuri Stonikov (Boris Plotnikov) este atins de un glonț în picior; nevrând să cadă viu pe mâna nemților decide să se sinucidă, dar Kolia (Vladimir Gostyukhin)revine și-l târăște prin zăpadă. Aici sunt niște cadre ce mi-au amintit de The Revenant – nu e singurul film care a dus la extrem supraviețuirea. cei doi se târându-se prin zăpadă în gerul din miezul iernii. Filmând în natură, fără efecte speciale, Larisa Shepitko își pune actorii la încercări dificile, dar realiste și cu efecte impresionante.

Pe parcursul acțiunii ancorate în albul iernii, asistăm la trăirile lui Stonikov – care își acceptă timpuriu moartea, într-o scenă cu un copac având crengile acoperite cu zăpadă; în acest timp camera rulează încet spre fața sa, iar în ochii săi ficși dezvăluie doar goliciune. Aceste secvențe revin, Stonikov fiind tot mai aproape de moarte dar acceptând că nu își poate schimba soarta; preferă să iasă din scenă cu capul sus, iar pentru el viața nu mai înseamnă nimic. Rămas fidel propriei moralități, Stonikov merge de bunăvoie, precum mielul la sacrificiu, către locul unde-și va găsi sfârșitul.

La capătul opus, camaradul său reprezintă firea omenească pusă în fața necruțătorului sfârșit. Teama de moarte este atât de înfiptă în mintea sa încât își imaginează de câteva ori cum va fi împușcat de naziști. Instinctul de conservare îl face să-și ia un nume fals, apoi să-și trădeze prietenul, iar în ultimă fază să jure credință inamicului. Această evoluție de la un camarad de război, patriot și tovarăș, până la înfățișarea sa ca un Iuda trădător, face un portret al disperării, al dorinței de a trăi, toate acestea în contrast cu albul orbitor al iernii.

La apogeul existenței sale pline de trădări și scârbit de el însuși, acesta decide să-și ia viața, dar ironia face ca această încercare să nu-i reușească, rămânând pentru tot restul vieții cu disprețul față de sine. “Pedeapsa cu moartea pentru omor este o pedeapsă de o mie de ori mai grea decît însăşi crima de omor. Omorul pe baza unei sentinţe de condamnare la moarte este infinit mai groaznic decît omorul tîlhăresc.” – fragment din conversația Prințului Mîșkin, din Idiotul lui Dostoievski

Un alt aspect relevant este corelația dintre Iisus – mântuitorul, și Iuda – trădătorul, asupra căreia filmul face trimitere prin cele două personaje. Pe parcursul filmului Stonikov este aureolat de mister – mereu deprins de realitate, văzând dincolo de aparențe. Kolia este frivol, hain și șovăielnic – el caută mereu subterfugii ca să evite pedeapsa. După ce are lor execuția lui Stonikov, femeile satului îl blamează pe Kolia numindu-l Iuda. The Ascent poate fi văzut ca o poezie prin care Larisa Shepitko sondează condiția umană.

13122890_617498325082865_481970332901474395_o

 

Anunțuri

Despre Giuliano

Un film bun este o experență proprie, un stimul ce ne dă libertatea unor trăiri personale, o artă prin care se exprimă o idee. "Your intellect may be confused, but your emotions will never lie to you." - Roger Ebert

2 gânduri despre &8222;The Ascent – o capodoperă rusească&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s