The Price of Desire (2015): Festivalul Filmului European

Avantajul festivalurilor de film este că aduc nemaivăzute. Festivalul Filmului European din acest an a început la București, în egală măsură cu ”clasice” (The Hunt al lui  Thomas Vinterberg) dar și cu nemaivăzute la noi precum The Price of Desire. Bună ocazie pentru mine să mă instalez vineri într-unul din fotoliile roșii de la Elivira Popescu ca să îl văd pe îndelete.

Întregul film este, de fapt, despre o casă, una dinte primele vile moderniste realizate după planurile designer-ei Eileen Grey, denumită E1027 (vă las să urmăriți filmul pentru a descoperi de ce a fost denumită astfel; vă asigur că numele acestei case nu este numărul din adresă ci reprezintă un amalgam de oameni, orgolii, dragoste și imaginație combinate într-un cod foarte simplu). E vorba despre o casă care influențează destinele oamenilor și nu invers.

O să vă placă imediat imaginea (Stefan von Bjorn) și muzica. Sunt atât de bine făcute încât adesea ai tendința de a înceta să urmărești replicile de pe ecran. Oricum, ar fi un exercițiu bun deoarece, din păcate, la scenariu filmul chiar suferă. Este nerealist, artificial și greoi. Până și atunci când se ceartă personajele vorbesc ca din manualele de arhitectură…

Așadar, dacă reușiți,  încercați să faceți abstracție de replici. Așa cum, la ieșirea de la film, câțiva spectatori comentau: ”foarte frumos făcut dar nu am înțeles nimic din ce spuneau. Așa că am renunțat să mă mai chinui și m-am uitat pur și simplu la imagini. Și casa mi s-a părut chiar urâtă, ție?” Se pare că spectatorii știu mai bine întotdeauna 🙂

Acesta este principalul atu al filmului: că te pune ca spectator în perspectiva unor oameni care, la începutul secolului, regândeau ideea de casă. Este casa o mașină de care omul se folosește? Este un adăpost sau un refugiu? Trebuie ea să se integreze în cadrul în care se află sau, dimpotrivă, să îl domine și să îl sfideze? Este casa o cochilie, o prelungire a omului și, în același timp, un mod al său de a se pune la adăpost? Și în același timp, îi arată pe acești oameni – celebrități ale vremii în design și arhitectură – ei înșiși incapabili de a se bucura de ceea ce creează. Ei înșiși oameni fără cochilii, vulnerabili, expuși, goi.

Un film inegal și, adesea, inconsecvent, cu un regizor, Mary McGuckian (care are cel mai slab scenarist tot în Mary McGuckian), dar cu o poveste profundă și cu o imagine pe alocuri sclipitoare. Le Corbusier este un personaj foarte bine făcut însă doar prin efortul lui Vincent Perez care se vede că este cu o clasă peste tot restul distribuției. Dacă reușiți să faceți abstracție de scenariul inegal și neinspirat, o să descoperiți un film frumos, făcut cu o idee extraordinară (casa cochilie inventată de cei mai vulnerabili oameni) din păcate, nu foarte bine exploatată.

Anunțuri

Un gând despre &8222;The Price of Desire (2015): Festivalul Filmului European&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s