m1

the Martian and the American…

…the American Way of Thinking, of course. Un mod de gândire ce poate fi sintetizat cam așa:

  • pune la îndoială (chestionează) adevărurile acceptate
  • luptă întotdeauna pentru a găsi o cale mai bună
  • dacă sunt obstrucții, găsește o altă variantă
  • discută cu cei din jurul tău; dacă sunt mulți negativiști, mulțumește-le politicos pentru opinie și fă în felul tău
  • descoperă ceva la care ești bun, ori care te pasionează
  • dacă nu ești bun la ceva, găsește pe (alt)cineva cu care să cooperezi la asta
  • pe termen lung, nu există jocuri cu sumă nulă

Un mod de gândire (way of thinking) pe care noi îl confundăm pe-aici prin Europa cu modul lor de viață (way of life). Chiar dacă ambele aparțin aceleiași nații, nu e vorba de aceleași lucruri. Și ca de obicei, alegem cea mai proastă variantă: ne ia ochii the American Way of Life, și ignorăm din acest mic lanț cauzal tocmai the American Way of Thinking. Iar ei americanii, sunt încântați când descoperă în Europa acel dolce far niente și detașarea față de muncă: că avem o viață și după (sau peste) job.

Să recunoaștem, toți aspirăm (și visăm că se poate – the American Dream) la the American Way of Life, dar hai să vedem dacă suntem dispuși să adoptăm, pentru ajunge la asta, și the American Way of Thinking? Fiindcă despre asta e vorba în Marțian – un soi de popularizare a modului american de gândire ~ supraviețuire ~ descurcăreală. Filmul a fost premiat nu doar grație șmecheriei producătorilor de a se poziționa pe un culoar favorabil (chestiune ce a cauzat schimbări în acordarea Globurilor), ci și pentru că propune o temă dificilă pentru americani: care este rolul culturii populare (mainstream) în „the American Way of Thinking.” Impactul său este mai degrabă pozitiv ori negativ? Această întrebare este relevantă și pentru filmul românesc.

Iar răspunsul oarecum surprinzător este că cinemaul (care la americani face parte din entertainment, alături de muzică și parțial TV-show-ul) are prea puțin impact asupra the American way of thinking pentru că ea nu face altceva decât să reafirme ceea ce oamenii văd în viața lor de zi cu zi – așa că nu au nimic de învățat de acolo so they are bored of it. Ca urmare filmele lor arată persoane grozave, căutând și găsind successul. Doar cântecele lor sunt despre dorințe neîmplinite, iar showurile TV repetă imaginea cinică a unei lumi pe care o plachează cu o satiră deficitară ori ficțiune prost scrisă. Este ceva interesant și uneori amuzant, dar nu satisfăcător.

Există și rezultate pozitive decurgând din plictiseala față de cultura populară: majoritatea americanilor au învățat să urască status-quo-ul.Ei învață să conteste modul în care stau lucrurile și să creeze ceva original. Să crești în America, e o contradicție: ți se spune că sunt speciale, dar înveți că nu ești. Iar această contradicție impulsionează americanul de a se diferenția și de-a-și crea propria identitate – cealaltă variantă fiind că cadă în mediocritate. Un astfel de răspuns bifurcat spre extreme este în spiritul modului de gândire american. Gândiți-vă la drone de birou, la programatori staruri – rock, ca și la The Secret Life of Walter Mitty.

Majoritatea poveștilor americane de succes sunt despre oameni care au făcut lucrurile în felul lor și în ritmul propriu: Frații Wright, Henry Ford, Steve Jobs, etc. Sigur, sunt și oameni care au urmat gândirea convențională și au reușit acolo unde alții au dat greș. Dar majoritatea americanilor operează cu aceste însușiri: gândire independentă și ritm auto-direcționat de lucru, iar ele par să meargă mână în mână.

În cheia aceasta am văzut Marțianul lui Ridley Scott, regizorul care a pus umărul, alături de George Lucas și Steven Spielberg la clădirea cinemaului comercial contemporan. Bărbatul-clișeu filmat de el aici nu mai e generalul ajuns Gladiator ca să apere Roma, ci inginerul -mă rog, Botanistul – ce rezolvă problema colonizării prin realizarea plantației de cartofi. Antipaticul astronaut din Interstellar (rol în care Matt Damon jucase suficient de plauzibil astronautul naufragiat care încearcă să-şi saboteze colegii ca să scape) a făcut delicios contrast cu americanul tipic de aici. Ridley Scott, fără pretenții SF, comparativ cu mult mai criticatul Nolan (călătorii stelare, găuri negre, astrofizică) care nu se apropia după, critici, nici la degetul mic al lui Kubrick.

În Interstellar se dădeau lupte pe Terra şi în sufletul oamenilor plecați în Univers, ori în Marțianul, totul e o cursă comică spre happy-end (antologice fazele cu prelata prinsă în chingi). Bine, reușita filmului regizat de Ridley Scott vine și din felul cum Drew Goddard adaptează romanul lui Weir, ca și din coloana sonoră a lui Harry Gregson-Williams și piesele excelent alese (Bee Gees, ABBA, David Bowie). Iar dacă Odiseea spațială 2001 și Interstellar mi s-au părut desprinse din Almanahul Antcipația, Marțianul a fost rupt de-a drepul din Urzica. Și și-a meritat Globul!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s