Urzeala Tronurilor: Acasă (episodul 2)

Urzeala Tronurilor ajunge la cel mai intrigant episod din cadrul sezonului 6: dacă am așteptat un an de zile fără a ști mare lucru din ce se va întâmpla, durata s-a scurtat de la o săptămână la alta. Înainte cunoșteam din firul narativ datorită cărților, ceea ce a atenuat anumite „secrete” pe care serialul le putea ascunde, iar cu acest nou sezon bâjbâim în întuneric… cu atât mai bine, mai ales aceasta adună tensiune în jurul diferitelor scenarii pe care ți le imaginezi.

În prag de sărbători pascale am avut un episod în trend, chiar mă gândeam la coincidențele care puteau fi legate de lansarea episodului pa 1 mai, puțin posibil să se fi gândit la creștinii români, iubitori ai seriei HBO, cred că a fost doar o coincidență. Soarta eroului din Nord oricum era de înțeles, mai ales că al treilea episod se numește „ruperea legământului”.

game-thrones-season-6 jon snow

Mă bucur că o mare parte a acțiunii se petrece în Nord: suntem din nou alături de Sansa și protectorii ei; surpriza plăcută este dată de revenirea lui Brandon Stark, căruia cu siguranță i se pregătește un rol important; cât despre Ramsay Bolton (cantonat la Winterfell) n-am nici o plăcere să-l văd în acțiune. Se continuă în același ritm când vine vorba de a ne despărți de personaje care nu par vitale pentru viitorul friguros al celor șapte regate.

brandon stark season 6

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s