dogs1

Cannes, un festival 10% românesc

Două din cele 20 de filme intrate anul acesta în competiția principală Palme d’Or vin din România, demult-așteptatul Sierra Nevada lui Cristi Puiu, despre care am mai scris aici, și surpriza Bacalaureat a lui Mungiu. Dacă ținem cont și de Câini, filmul debutantului (în lungmetraj) Bogdan Mirică, din secțiunea Un Certain Regard, prezența românească la ediția 2016 a Festivalului de la Cannes (11 – 22 mai) este una remarcabilă.

Mai ales că și la scurt-metraje stăm bine, 4:15 p.m. sfârşitul lumii, regizat de Cătălin Rotaru şi Gabi Virginia Sarga a fost selecţionat în competiţia oficială de scurmetraje, în timp ce filmul Toate fluviile curg în mare, regizat de Alexandru Badea intră în secţiunea Cinéfondation. Filmul lui Mirică intră și în competiția pentru Camera d’Or, acordat celui mai bun debut din selecția oficială. Această secțiune (câștigată anul trecut de Comoara lui Porumboiu) este dedicată cineaștilor cu stiluri noi. încurajând creațiile originale.  Noi vom viziona abia în toamna acestui an thriller-ul cu Dragoș Bucur, Vlad Ivanov, Gheorghe Visu, Teodor Corban și Raluca Aprodu.

Cât despre Bacalaureatul lui Cristian Mungiu, un regizor foarte discret cu dezvăluirile legate de proiectele sale cinematografice, este despre compromis şi implicaţiile rolului de părinte, noua sa producţie fiind legată şi de perioada actuală pe care o traversează. Mai jos, o secvență din film:

 

 

3 gânduri despre “Cannes, un festival 10% românesc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s