Box (2015) – îs muiere și-mi iau palme

Interesantă provocarea din ultimul film al lui Florin Șerban – chiar așa de interesantă, încât să fie achiziționată de Arte/ZDF din faza scenariului. O plauzibilă poveste de amor între un boxeur rom de 19 ani și o actriță unguroaică de 30. E posibil? În România de la început de secol XXI se pare că da, al doilea film de lung-metraj al lui Florin Șerban venind să ne-arate cum demontează Rafael, un puștan de 19 ani, apărarea unei roșcate mature, străjuită de un nas cu multă personalitate.

Slab concepute, autosuficiente (pentru persoane cu neuroni odihniți, probabil), lansările românești de anul trecut m-au făcut să merg cu speranțe prea mari la filme altfel, medii, de genul interogativelor sau exclamativelor De ce eu? ori Aferim! Și anul ăsta începuse destul de prost (cu Ilegitim), orice film românesc provocându-mi deja o ușoară strângere de inimă. Așa că nici nu mi-a venit să scriu despre mica surpriză București Non-Stop a lui Dan Chișu – film văzut abia anul acesta, pe HBO – pentru ca speranțele mele în cinemaul autohton să pâlpâie după Acasă la tata și Un etaj mai jos (difuzate tot pe HBO) și să reînvie după ce-am urmărit Box-ul lui Florin Șerban.

Adevărul e că regizorul rămăsese dator după mult-premiatul său Eu când vreau să fluier, fluier! (2010) – între premii, cel mai sonor, Ursul de Argint la Berlin. Spre deosebire de alți regizori care n-au înțeles cum de-a picat norocul peste ei și au profitat de expunerea Noului val, reșițeanul Florin Șerban dovedește că n-a făcut nici filozofia, nici facultatea de regie film degeaba. Recunoaște chiar, cu modestie, că ideea Box-ului (în care-i iese și o interesantă paralelă între teatru și box) a pornit de la ultima scenă, insuficient de convingătoare, din precedentul său film. Așa că, exploatându-și la maxim succesul festivalier, își acordă timpul necesar castingului pentru următorul său film. Își permite chiar, negăsind actorul potrivit, să-l formeze pe Rafael Florea, timp de doi ani, la cursuri de actorie.

box2

Problema pe care o abordează nu este doar a nepotrivirii rasiale; ori, chiar dacă pleacă de la o temă nerezolvată (cum pot interacționa persoane din medii absolut diferite), n-o ține pro sau contra, didacticist sau artisticist (îs artist, bag picioru-n ea temă, ajunge s-o propun), ci mizează pe universal: cum pot interacționa un bărbat și o femeie, în general; și ce face un cuplu să meargă, ori să nu mai…?

Hilda Peter (cunoscută în special pentru Katalin Varga și nedifuzatul, la noi, Berberian Sound Studio al britanicului Peter Strickland) face din mers și din câteva gesturi un rol interesant și până la urmă, convingător. Drept pentru care vă invit să urmăriți filmul, este unul lucrat, fără excese verbale (mă refer la înjurăturile omniprezente în producțiile ce vizează succesul de public). O să vă placă imaginea lui Marius Panduru, locațiile filmărilor (Sibiu, Sfântu Gheorghe și București), ca și istorioara înfiripată într-un mic orășel de provincie, în care există cel puțin o femeie frumoasă (ori cu nas mare), care are (măcar) un curtezan.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s