Victoria

Victoria mai-puțin-binelui asupra binelui

Eu nu sunt un băiat rău, să știi! Am făcut pușcărie dar să știi că nu sunt rău. Doar că am făcut niște lucruri rele la un moment dat. L-am rănit pe unul. Dar acum gata, s-a terminat” spune Boxer, un tânăr îmbrăcat cu o bluză de trening, ras în cap, cu figura, evident, de boxer. Victoria, puștoaica brunetă din Spania, cu ochi mari și căprui (are mici pistrui pe nas; probabil că nici nu sunt acolo, s-ar putea că i-am inventat, că i-am văzut doar eu, doar din inerție pentru că știu din experiență că lucrurile bune în lumea asta au pistrui), care servea într-o cafenea în Berlin, îl privea aprobator. Da, Boxer e un băiat bun care a făcut lucruri rele dar care acum e un băiat bun. E ok.

Victoria (2015) este despre cum mai puțin binele poate învinge, pe nesimțite, binele. Și mai este despre niște personaje (niște tineri zănatici) pe care, oricum ai da-o, nu le poți categorisi decât ca oameni buni. Însă oricât de mult ai vrea, ceea ce fac nu poate fi văzut altfel decât ca un lucru rău. Sau, în cel mai bun caz, mai puțin bun. Este un film despre panta alunecoasă al lui ”doar chestia asta o mai facem și gata, ne oprim!” și despre naivitatea de a crede că dacă ai ochii căprui și pistrui pe nas, viața nu te va răsplăti altfel decât cu lucruri bune.

Filmul este însă, înainte de toate, o mică mare bijuterie. Nu vorbesc aici de regizor (Sebastian Schipper) care, din punctul meu de vedere (care am fost un spectator extrem de favorabil, aproape subiectiv) nu a făcut mare lucru. Vorbesc de Sturla Brandth Grøvlen, omul responsabil cu o imagine care este cel mai important și bun actor din film (da, mai bun chiar și decât puștoaica de Laia Costa de care sunt iremediabil și complet pus în limbă).

În acest film, camera de filmat mă ia și mă pune în cadru, mă așează lângă Victoria și prietenii săi și mă face ca, la mine acasă, pe canapea, să nu fac nici eu zgomot atunci când, în film, personajele vorbesc în șoaptă ca să nu trezească vecinii.

Este un mod de a filma care urmărește personajul de la înălțimea unui om care SE MIȘCĂ ÎN CADRU alături de personaje. În ultimele scene, cele în care Victoria e lângă patul muribundului / mortului Sonne, camera este la nivelul unui personaj invizibil care stă pe fotoliu lângă eroină și prin ochii căruia privim noi. Aproape de ea, ca un prieten intim. Se ridică odată cu ea. Și ne ridicăm odată cu ea. Se apleacă odată cu ea pentru a-i urmări gestul îndelung reprimat de a lua de pe covor punga cu bani. Se ridică odată cu ea (și ne ridicăm odată cu ea), o urmărește prin cameră și, în final, respirând ușurați, alături de Costa ieșim și noi în stradă, acolo unde totul încă mai este posibil. Odată cu camera de filmat.

În alte cadre, cele în care Victoria aleargă alături de ceata de ciudați tineri pe străzi, noaptea, camera aleargă după ei, cu pasul tremurat și șovăielnic al tânărului neobișnuit cu alcoolul dar, în același tip, cu suficient de multă energie pentru a alerga sau pentru a merge pe portbagajul bicicletei. Camera este, suntem, al cincilea / al șaselea membru al cetei.

De asemenea, să urmăriți cu atenție primele cadre de la începutul filmului. După primul minut, închideți ochii, ca și Victoria și amintiți-vă cum, în club, din cauza zgomotului puternic, zgomotul însuși se estompează, culorile se șterg și formele se amestecă. Sonorul, care o să vă ajute să re-trăiți această stare, va deveni din ce în ce mai înfundat. Filmul s-a șters. Sunteți acum în club, sunteți în plină reeditare a unei amintiri. Victoria este la lungime de braț distanță..

Da, știu, sunt complet subiectiv și, probabil, puțin exagerat cu comentariul acestui film. Dar ni se întâmplă tuturor cu anumite filme să mai sărim calul, nu? Chiar și dacă știu că am exagerat un pic, tot o să mă uit după Sturla Brandth Grøvlen de acum înainte. Și după Laia Costa 🙂

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s