Suffragette

Femeile: ce-au fost și ce sunt. Suffragette, 2015.

Pe la începuturile tinereții mele, student fiind la o facultate de prestigiu din București, am văzut pe unul din stâlpii respectivei facultăți un afiș mare în care se spunea așa: Seminar: Drepturile omului și drepturile femeii. Abia atunci mi-a picat fisa, de această dată documentat și cu argument de autoritate  lipit pe stâlpul respectiv că da dom’le, femeia chiar că nu e tocmai om. ”Slavă Domnului, mi-am zis, deci femeia nu e om. Uff, m-am liniștit! Că era prea ciudată și mult prea mișto și interesantă ca să fie făcută din același aluat ca noi, bărbații!” Și, de atunci, am început să investighez ce e. Încă mai lucrez pe subiectul ăsta.

Pe la începutul secolului însă (și chiar până prin 1970 în Elveția , proces care s-a încheiat abia prin 1990, cred) femeia nu era deloc considerată cetățean pe bune și serios. Dar deloc. Adică nu putea să voteze, nu putea să fie avocat sau judecător, nu putea să fie politician. Nu putea să ia decizii. Nici măcar asupra propriilor copii. Aceasta pentru că femeii îi lipsește capacitatea logică și consistența în gândire necesare pentru a vota. Argumentul nostru, al bărbaților evident.

Suffragette este un film despre sfârșitul unei astfel de lumi în care femeile nu erau cetățeni și nu prea erau nici oameni (în sensul rău al cuvântului, nu în acela romantico-naivo-bun al meu de pe când eram mic!). Și este 100% inspirat din fapte reale. De altfel, la finalul filmului, veți vedea și câteva crâmpeie de filme de epocă care arată exact cum s-au întâmplat lucrurile.

Deci Suffragette este aproape un film documentar (sau, în orice caz, atât de bine documentat încât nu prea mai rămâne loc de ficțiune prea multă) cu o Carey Mulligan foarte bună, bunissimă chiar (care dă un pic de clasă colegelor ei actrițe oscarizate în 2015!) și cu o Meryl Streep care apare doar puțin, suficient de mult însă ca să fim siguri că chiar e film artistic și nu o producție History Channel.

N-aș spune că Sarah Gavron, regizorul filmului (o femeie, evident!) a făcut prea multe eforturi pentru acest film. Istoria e prea interesantă, poveștile reale mult prea bune iar Carey Mulligan prea tare pentru ca acest film să mai aibă nevoie de altceva. Așa că le-a pus pe toate împreună și a ieșit astfel, pac-pac, un film chiar foarte bun. Bafta ei 🙂

Să îl vedeți musai pentru ca Mulligan este foarte tare. Însă, înainte de toate, să citiți despre mișcarea sufragetelor din Anglia de la începutul secolului. Este important. Să vă dați seama că nu prea sunt multe licențe artistice în film.

PS: A și, da, să nu uit, sufragetele nu erau cameriste 😉 Asta e o mențiune mai mult pentru noi, bărbații, care știm sigur că femeile nu sunt oameni însă tot nu le înțelegem și, de aceea, nu reușim să ne dăm seama ce sunt cu adevărat. Și nici ele nu vor să ne spună 😦

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s