La mulți ani, Radu Jude!

Abia ieri am aflat de ce n-a venit regizorul la Gala GOPO, manifestare ce a reușit să dubleze deja mult-premiatul său Aferim!  Jude & Co obţinuseră până acum opt premii: Ursul de argint la Berlin 2015, Youth Jury Award la Cork International Film Festival, Distribution Award şi Grand Prize City of Lisbon la IndieLisboa Independent Film Festival, Golden Bayard pentru imaginea lui Marius Panduru, la Namur, ICS Award pentru cel mai bun film nor released in 2015 acordat la International Cinephile Society Awards, și OFCS Award) plus alte trei nominalizări: la European Film Awards 2015, pentru scenariu, la Berlin și pentru Ursul de aur și tot la Namur, pentru cel mai bun film francofon. Plus încă 13 statuete Gopo-uri, pentru el mai bun film, regizor (Radu Jude), actor rol principal (Teodor Corban), actor rol secundar (Alexandru Dabija), actriţă rol secundar (Mihaela Sîrbu), scenariu (Radu Jude şi Florin Lăzărescu), imagine (Marius Panduru), montaj, sunet, decoruri, costume, machiaje şi coafuri (premii la 12 categorii) plus premiul Societății Cinematografilor.

Cele 13 statuete au fost confirmate și de Premiul pentru cel mai mare succes de casă în 2015. Acum, vorbind la rece, oare este Aferim! un film chiar atât de bun, să eclipseze tot ce s-a făcut în 2015, ori n-a prea avut concurenți? Așa cum aprecia criticul Doru Pop în cronica de întâmpinare din Adevărul, filmul este al unui cineast matur. Are o construcţie cinematografică solidă, de la imaginea lui Marius Panduru, la montajul lui Cătălin Cristuţiu. În plus, decorurile Augustinei Stanciu, costumele Danei Paparuz, machiajele şi coafurile la care au muncit Petya Simeonova, Bianca Boeroiu, Domnica Bogdan – tot acest efort colectiv încerca să refacă o imagine a Țării Românești la început de secol XIX.

Filmul în sine trebuie văzut şi apreciat pentru dimensiunea sa istorică, documentaristă, aproape artistică. Dacă la toate acestea adăugăm și abordarea unei teme sensibile a zilelor noastre (sclavia / robia romilor), pare că avem chiar o rețetă de succes. Lui Radu Jude îi iese reconstituirea istorică prin cadre lungi cu impact vizual dublat de costumele de epocă, limbajul arhaic (puțin cam obositor, cu scăpări, însă inteligibil), din care nu lipsesc poveţele, așa că, uneori, pare că suntem într-o poveste. Apoi, prin câteva gafe de limbaj, ne trezim proiectați în contemporaneitate și realizăm, pe măsură ce road-story-ul avansează, că nu doar motivul istoric, ci și scenariul sunt doar un pretext ideologic. Melanjul ăsta poate să dea foarte bine celor care n-au prea pus mâna pe cărți și iau de bună propaganda vizuală, invocând vremuri uitate, în încercarea de-a le ignora pe cele „de mult apuse”.

Ori ceilalți, care (așa cum remarca Alex Cistelecan) au trăit pe jumătate într-o realitate de stânga, și încearcă să supraviețuiască la maturitate într-o lume ce se vrea diferită, sunt nu doar sensibili, ci și atenți la aceste nuanțe. Iar aici vorbim despre populația activă, rămasă în țară. Nu despre cealaltă jumătate, care a plecat să lucreze în economii ceva mai puțin… sub-dezvoltate, și a cărei mentalitate n-o va mai schimba nici capitalismul în care își câștigă existența. Bombardamentul mediatic este îndreptat, prin Aferim! asupra celor care încă mai bântuie cinematografele din România, iar asta justifică premiile de la festivaluri oarecum de nișă: Berlin, Lisabona și Madrid. Să fim serioși, filmul n-a ajuns nici la Cannes, și nici nu s-a apropiat măcar de Oscar, luat de vecinii maghiari. Dar asta nu înseamnă că Radu Jude nu merită felicitat de ziua lui, ori că noi, cinefilii, ne-am pierdut orice speranță de a vedea și filme bune la cinematografele românești. 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s