Nobi1

Nobi (1959)

Învingătorii scriu poveștile corecte însă învinșii sunt cei care scriu poveștile adevărate. Or, poveștile adevărate sunt cele care ne rămân. Cele corecte sunt uitate odată cu învingătorii.

Nobi al lui Kon Ichikawa (Fires on the Plain) este una dintre cele mai adevărate povești spuse despre oroarea războiului din perspectiva unui învins din punct de vedere istoric (un soldat al armatei imperiale japoneze în Filipine) dar a unui neînvins din punct de vedere uman. Și este o poveste care o să vă rămână în minte, sunt sigur.

Un soldat află că este prea bolnav (de tuberculoză) pentru a lupta însă este prea sănătos pentru a rămâne în spital. Absurdul nu e doar în moarte ci și în viață. Ordinele lui sunt clare: plutonul său (aflat deja la limita înfometării) nu va arunca nici o bucățică de mâncare pentru un soldat care nu poate lupta. De aceea trebuie să se întoarcă la spital și, dacă nici acolo nu este primit, să se sinucidă.

Întreg filmul este povestea unui om pierdut într-un război care nu îl acceptă, șocat să descopere treptat dimensiunea absurdă a ororii în care se află. Un război în care soldații mor de foame și nu de gloanțe, mor sfârtecați de bombele unor inamici pe care nu i-au văzut niciodată, care mor fără rost, neștiind măcar dacă nu cumva războiul este chiar terminat, care mor fără să știe nici cum ar putea să se predea unui dușman care nu-i vede ca pe inamici ci ca pe niște suboameni. Singurul lucru normal în toată mizeria războiului sunt coloanele de fum care se văd din când în când pe câmpie, de la focurile pe care fermierii le fac pentru a arde paiele după ce au strâns recolta. Înconjurat de moarte și de absurdul ei, singurul lucru care îi mai da forță soldatului pierdut în acest no man’s land al războiului este dorința de a ajunge la fermieri. De a vedea oameni normali. De fapt, de a vedea oameni.

Filmul este o capodoperă. Și e o capodoperă care urlă că e capodoperă. Nu e dintre acele filme subtile al căror sens și frumusețe te prind treptat ci este, dimpotrivă, un film care te îneacă cu semnificațiile lui dense și te încovoaie sub imaginile grele pe care ți aruncă pe creier. Este mistic, este incredibil de metaforic, are momente de un simbolism atroce (imposibil să nu le decodifici imediat și, în același timp, imposibil să le suporți intensitatea semnificației).

Este un film despre singura poveste adevărată care poate fi spusă despre război: cu oroarea morții din război nu poți lupta decât cu umanitatea. Chiar și o fărâmă e suficient. Dacă o mai ai.

Din punctul meu de vedere, Kon Ichikawa cu The Burmese Harp și cu Fires on the Plain a făcut cele mai puternice filme nu despre război ci despre ce rămâne din omul prins în război. Peste Oliver Stone, peste Francis Ford Coppola, peste Michael Cimino (al cărui Vânător de cerbi este încă în topul topurilor mele personale). Peste toți ceilalți.

2 gânduri despre “Nobi (1959)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s