We hate you too, Trevor!

Consecvența fără măsura compromisului te duce la dracu’. Adevărul spus până în ultima pânză albă te trimite la balamuc. Sau la casa de corecție. Și de la ideea că ai putea să trăiești într-o lume din care s-a eradicat ipocrizia până la frustrarea și furia că nu o poți face mai e doar un pas. Pe care îl poți face foarte ușor la 16 ani.

Cam despre asta e vorba în Made in Britain, filmul lui Alan Clarke din anii 80. E vorba despre furia unui adolescent, Trevor. Furie care nu e păstrată doar ”pentru zilele bune” (așa cum spune un personaj din alt film interesant, Sunset Limited, film despre care va trebui o dată să scriem cum trebuie), ci devine furia-ca-mod-de-viață. Singurul mod de viață posibil pentru un adolescent care, la 16 ani, știe că este un simplu obiect manipulat de structuri sociale construite în mod special pentru a avea grijă de ”obiecte” ca el. O furie din partea unui tânăr care are o imunodeficiență acută la ipocrizie. Și nu știe că și asta e tot o boală socială.

Tim Roth face rolul acestui tânăr inteligent însă furios, aflat la limită, complet lipsit de viitor și de speranță pentru că nimeni nu îi ia în seamă viitorul altfel decât din prisma regulilor și procedurilor din domeniul asistenței sociale. Harta destinului care i se desenează la un moment dat pe o tablă, cu tribunalul minorilor în mijloc, cu istoricul ratărilor sale în stânga și viitorul dominat de casa de corecție și pușcăria către care duc toate drumurile, în partea dreaptă a tablei, este elocvent pentru tot filmul. Și este și stigmatul destinului lui Trevor.

Cu toate acestea nu este un film manifest, ci unul de analiză. Trevor nu este un personaj – victimă a societății. Nici pe departe. Este un vandal în sensul cel mai potrivit al termenului. Ba chiar și-l asumă și el. Însă, în toată argumentarea – sclipitoare la un moment dat – între gardienii sociali (pedagogi, asistentul social, poliție etc) și el, vandalul, un lucru devine clar: societatea știe să recunoască și să trateze vandalii însă doar atât. Cu vandalii se descurcă, cu oamenii mai greu. Aici e momentul de analiză: asta e situația, oare ce e de făcut?

Este un film care o să vă facă să vă gândiți la cât de important este ”vandalul” pentru noi, societatea cuminte și bine așezată, și cât de greu ne-ar fi să ne definim fără el. Cât de greu ne-ar fi să ne păstrăm regulile civilizate, să ne iubim și să ne apreciem între noi dacă nu am avea posibilitatea să ne urâm în comun ”vandalii” comuni. Și invers, cât de puțin contează societatea pentru ”vandal”, cât de puțin contăm noi pentru el și cât de străin se simte el printre noi.

Altfel, filmul, în afara unui rol consistent și destul de bine conturat al lui Tim Roth, nu strălucește nici prin imagine și nici prin scenariu. În schimb este un film coerent și ”întreg”, care se susține bine și care își face treaba: să ne pună pe gânduri.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s