Son_of_Saul

Saul fia (2015)

Cu excepția acestei afirmații a regizorului Pálfi György de la TIFF, nimic nu mă pregătise de contactul cu cinematografia lui Nemes László. Asemeni lui Florin Șerban, după câteva scurt-metraje, cineastul maghiar debutează în lung metraj din semi-anonimat (bine, dacă putem numi așa cariera începută cu studii de scenaristică și istorie, apoi asistent de regie la londoni férfi, al lui Tarr Béla) și, după studiile de regie de la New York, se întoarce la Paris unde dezvoltă scenariul lui Saul of Fia, ajungând cu el direct la Cannes.

Ca să mai forțez o asemănare cu Eu când vreau să fluier, fluier al lui Florin Șerban (ca reprezentant al deja-vechiului „Nou val” din cinematografia română), și acesta este tot un film de autor. Dacă Florin Șerban filmase ne-filmabilul, respectiv un scenariu (slab) dezvoltat de el împreună cu Mitulescu după o piesă bună (un text dramatizat deja chiar de autor) a Andreei Vălean, Nemes László își dezvoltă singur scriptul, pentru a putea filma… de-ne-filmatul.

Pentru că să privești (și să trăiești în același timp) acest film, împins de cameră odată cu personajul principal, e copleșitor. Nu doar fiindcă te face umil, ci este și o experiență de nedorit, nimănui, niciodată. O oroare pare și să privești, darămite să iei parte la ce s-a întâmplat. Înainte de a reda Q & A-ul actorului clujean Molnár Levente de după proiecția de gală, am să detaliez puțin tehnica de filmare, depărtându-mă de semnificațiile filmului.

Încep (și promit să continui la proxima ocazie) cu intrările celorlalți actori în cadru, care oferă parcă un moment de respiro. Spre deosebire de Marius Panduru, cameramanul maghiar Erdély Mátyás (colaborator al unui alt important regizor maghiar, Mundruczó) folosește adecvat suspansul dezvoltat de această tehnică de filmare, rafinată de frații Jean-Pierre şi Luc Dardenne în Le fils (2002).

– Sigur, răspunde Molnár întrebărilor din public (cum v-a influențat jocul actoricesc tehnica de filmare, care nu prea îți permite să privești spre cameră?), o astfel de mizanscenă te înghesuie puțin, nu poți să dansezi în cadru. Dar ca actor, trebuie să ignori camera, să faci ce ai de făcut: dacă ți se spune să privești acolo, privești, dacă nu – nu.

Unde/cum/cât au durat filmările? Undeva lângă Budapesta, s-a filmat pe peliculă, nu s-au tras mai mult de două duble pentru fiecare scenă, totul a durat 28 de zile.

Cum v-a influențat această experiență? Sunt un simplu om cu această profesie, care la bază este o meserie și vă spun că nu poţi funcţiona 24 de ore, 7 zile pe săptămână așa, ca actor. Nu îmi doresc să înnebunesc. Dimineața când mă spăl pe dinţi îmi place să ştiu că eu sunt doar un om – cu nevoile lui personale. Dar această întrebare se leagă cu prima, pentru că în acest film nu s-au folosit efecte vizuale, și acolo a fost munca unor oameni – trupurile goale fiind dansatori profesionişti – cu o smerenie incredibilă.

Totuși, cum m-a schimbat pe mine această experienţă? Nu am devenit Buda, să pot să dau idei despre cum să îţi păstrezi zenul, dar în toată nebunia și în tot vârtejul ăsta al cotidianului în care trăim, trebuie să facem cumva posibile mai multe momente de atenţie unul pentru celălalt, şi să avem grijă unul de celălalt. Dacă asta se poate traduce la un moment dat în faptul că m-am făcut mai bun, atunci sper că da, asta este o schimbare importantă.

Ca să închei această cronică de întâmpinare, apelez tot la cuvintele lui Molnár: „Fiul lui Saul este un film la care nu poţi ura publicului: Vizionare plăcută!”, dar este unul care trebuie văzut. De azi, și în cinematografele din România.

10 gânduri despre “Saul fia (2015)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s