Chloe (2009)

Chloe regizat de Atom Egoyan nu prea surprinde prin tema abordată – aceea a relațiilor interpersonale – prezentată de realizator, ca de obicei, într-o ambiguitate neliniștitoare prin revelarea unor drumuri sinuoase și întortocheate ale dorinței (aici) feminine. Filmul se vrea un psiho-erotic cu iz de thriller, în care spectatorul e „fentat” de evoluția acestui fals triunghi …amoros  – soțul nu se prinde (?) că e pe post de cobai) în care nu mai știm cine e victima, cine manipulatorul și cine…câștigătorul !

Julianne Moore e bună în rolul Catherinei, medic ginecolog: o femeie rasată, dar cam „trecută”, ce își suspectează soțul, pe David (un cunoscut profesor de muzică), de infidelitate. Ajunsă la vârsta critică de patruzeci de ani, Catherine se teme că nu mai are putere de seducție. Pentru a testa atracția lui David față de femeile irezistibile, o angajează pe Chloe, o frumușică call-girl, care să-l atragă într-un flirt, ca mai apoi să-i raporteze „angajatoarei” cam ce hram poartă soțul. Frământările, nesiguranța, teama de a fi abandonată – toate acestea se reflectă profesionist pe figura vedetei.

Chloe, în interpretarea Amandei Seyfried (remarcată în Jennifer’s body) este convingătoare prin aroganța celui sigur că va prelua conducerea, dar și prin disperarea finală (presupun totuși trucată) de a fi fost abandonată de Catherine, după ce aceasta a folosit-o (no, pe bani frumoși, cum fusese intelegerea, iar ca bonus, l-a inițiat și pe fiul doctoriței în Kamasutra). Coloana sonoră subliniază senzualitatea scenelor:

Aici intervine, după părerea mea, o „mise en scene” ilogică: o femeie matură, inteligentă, cu o profesie cu responsabilități dă în mintea celui care calcă în gropi. În loc să realizeze că planul ei nu va funcționa „a la carte”, umilindu-se isterizată, face presiuni asupra Ispitei să treacă la îndeplinirea misiunii și bineînțeles, pierde controlul: micuța îi relatează, cu lux de amănunte, scene erotice (reale?) dintre ea și (cam pasivul) soț al doctoriței, încât se încinge atmosfera de-ar fi stârnit invidia și mult seducătoarei Sapho.

Chiar dacă spunem că viața bate filmul- și se știe că gelozia poate duce ușor la paranoia, vai de lipsa de profunzime psihologică a filmului:

– superficialitate în explorarea complexității sentimentelor și comportamentelor umane
– relațiile de familie, dar și escapada Catherinei sunt cam artificiale
-finalul abrupt în care Ea recunoaște în fața soțului că nu a rămas deloc rece în acest experiment
– un Liam Neeson pe post de stâlp, de „muzeu botanic”; chiar  nu pricep cum a acceptat partitură
– o Zmeură de aur pentru scenariu adaptat (sau adoptat) după mai puțin nereușitul „Nathalie” al Annei Fontaine; adică trebuia să nu se bage Ergoyan în specialitățile francezilor…

Anunțuri

Un gând despre &8222;Chloe (2009)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s