the-big-short2

The Big Short

În ajunul ceremoniei decernării Oscar-urilor am decis că pentru mine cel mai bun film ar fi The Big Short (tradus mot à mot „Marele contrapariu”) care îmi pare o realizare foarte originală și complexă care demască mecanismele financiare și deturnările de fonduri care au dus la criza generalizată din anii 2007-2008.

E o poveste reală care are la origine cartea de investigație  „The Big Short” a lui Michael Lewis. Shorter înseamnă, în limbaj bursier, contra-pariu. Este istoria prăbușirii principalelor piețe bursiere de pe Wall Street, care a atras scufundarea în criza mondială. Dacă dezastrul financiar a fost pentru mulți o surpriză, unele persoane, totuși, l-au anticipat.
Adevăratul crah începuse de fapt cu câteva luni mai devreme în Statele Unite – un crah obscur, legat de inconsecvența creditelor ipotecare cu risc (engl. „subprime mortgage”) aceste unelte financiare inventate de „ucenici vrăjitori” pentru a se juca cu datoriile claselor defavorizate.
Câteva persoane și-au dat repede seama că sistemul era în cădere liberă spre faliment. Unele dintre ele și-au ținut gura, de teamă (sau cu speranța că se înșală), altele au încercat degeaba să spargă tăcerea și indiferenta și în fine, unele au decis să parieze pe această catastrofă pentru a câștiga mai mulți bani.

the_big_short_casse_siècle_burry
Michael Burry, într-o interpretare perfectă a lui Christian Bale face parte din această categorie. Acest vizionar flirtează cu lipsa de comunicare în relațiile sale cu investitorii, dar excentricitatea lui disimulează un spirit ascuțit și o strălucitoare analiză a situației.
Ce găsesc paradoxal la acest „The Big Short” e un balans între thriller-ul… economic și satira comică. Filmul își ascunde jocul și dezvăluie progresiv realitatea acestei mize în care toată lumea crudă a finanțelor s-a hazardat cu complicitatea tacită a guvernului și a celor din media.
Realizatorul Adam Mckay,cunoscut prin comedii total… țicnite („Ricky Bobby”, „Regele circuitului”) nu a abandonat   divertismentul dar vrea in același timp să ne deschidă ochii. În sfârșit un film care poate fi înțeles și de cei nu prea familiarizați cu lumea finanțelor popularizând bursa și umanizând criza. Filmul ne da de înțeles că această criză este și produsul unei prostii colective (credulitate, dezinformare, uneori lăcomie). Viața noastră se află în mâinile unor oameni care nu-și mai stăpânesc propriul sistem.
„The Big Short” se vrea o denunțare a sistemului de corupție generalizată care a condus la acest dezastru. Umor rece, cinic, incisiv și într-atât de absurd pentru a ne face să acceptăm jargonul obscur al bancherilor încât stârnește inevitabil crize demențiale de râs. Scenariul seduce prin originalitatea sa excentrică, cum ar fi intervențiile unor starlete care se adresează direct spectatorului, în vulgarizarea economică, ele însele fiind deficitare la înțelegerea mecanismelor acestui crah bursier.

maxresdefault
Acest film provocator, pedagogic și mai ales animat de voința furioasă de a produce indignare se conturează în mintea noastră în câteva cuvinte de la final care demonstrează că astfel de crize sunt oricând posibile sau inevitabile: o realitate care ne înfricoșează.
În ciuda unor critici aduse filmului acuzându-l de opacitate, mie mi se pare ritmic, captivant, cu condiția de a intra în atmosfera absurdului, de a intra în joc cu toată atenția!

4 gânduri despre “The Big Short

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s