berlinale

Filme de văzut după Berlinale

Nu m-am uitat prea atent după urșii de la Berlin, deși mi-ar fi plăcut să fiu acolo, recunosc, să mă plimb pe Potsdamer Straße printre oameni din lumea filmului. De când n-am mai fost pe Ku’damm (Kurfürstendamm) am auzit că s-au schimbat multe, și între timp, Kreuzberg (sau X-Berg) is the place to be, Chiar dacă scoate periodic (spre surprinderea mea) producții remarcabile, nu cred în școala germană așa cum cred, de exemplu, în cea poloneză.

Nu știu de ce, din cauza componentei propagandistice, poate, pe care încă o mai activează: „Hedi”, prima producție araba în competitia oficiala de la Berlin din ultimii 20 de ani – pe bune, tocmai acum? Așa că m-am uitat abia la sfârșit, cine și ce. Și ce aș vrea să văd, după citirea listei, sunt următoarele:

1. Documentarul Fuocoammare, o paralelă între viața zilnică a locuitorilor insulei Lampedusa și cea a miilor de emigranți ce sosesc pe mare, în condiții catastrofale, mulți pierzându-ți viața. „Sper ca acest film va putea contribui la înțelegerea faptului că nu este normal ca oamenii să moara venind la noi”, a spus regizorul italian Gianfranco Rosi pe scena Berlinalei, la primirea trofeului (Ursul de Aur, acordat celui mai bun film).

2. L’Avenir, al cincilea lungmetraj al regizoarei franceze de 35 de ani Mia Hansen-Love, premiat cu Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor. Povestea unei profesoare de filozofie, interpretata de Isabelle Huppert, care cunoaște o noua libertate când este părăsită de soț, aș pune-o în oglindă cu Kollektivet de Thomas Vinterberg, pentru care Trine Dyrholm a primit sâmbăta un Urs de argint pentru cea mai buna actriță, interpretând rolul unei femei înșelate, aflate la marginea prăpastiei.

3. United State of Love (Polonia), Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu – Tomasy Wasilewski. Și bineînțeles,

4. Ilegitim, deși frumosul articol al Alinei Grigore de pe republica.ro, pe care l-am share-uit, m-a băgat puțin în ceață prin activismul declarat. Adică bun, și eu caut filme cu sens, toți realizăm, la un moment dat, că prin tot ce facem transmitem un mesaj, volens nolens. Dar: vindem incultură? Adică brusc, a fost de ajuns să iei un premiu și gata, ești Urs?  Sau mă rog, C.I.C.A.E.?

Nu spun că oamenii nu se schimbă. Toți o facem, adaptându-ne zi de zi, interogându-ne, față cu provocările cotidianului. Dar lumea liberă nu mai propune teme, ci, parcă, le impune. Și oare doar noi, esticii, suntem atenți la nuanțele de genul acesta, pe care, nu știu, oare restul din vestul Europei le înghit pe nemestecate? Nu mai avem limbaj de lemn, avem teme de lemn. Ne putem manifesta creativitatea în pătrățelul desenat. Și premiat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s