Enter the Void (2009)

Un film scris de Gaspar Noé, împreună cu partenera sa Lucile Hadzihalilovic: Oscar (Nathaniel Brown) și sora sa Linda (Paz de la Huerta) sunt recent veniți în Tokyo. Un film pentru care Noé şi-a negociat prezenţa în cartierele interzise ale capitalei nipone timp de trei luni. În final, și doar cu acordul mafiei Yakuza, i s-a permis un acces fără precedent în anumite zone din Tokyo (Shinjuku şi Kabukicho) care sunt inaccesibile străinilor, chiar și fără camere de filmat.

Enter apare pe reclama unui bar unde Oscar este vânzător de droguri part-time; el lucrează ca stripper într-un club de noapte. Prins într-o acțiune capcană a poliției, el se refugiază în WC să arunce drogurile și fiindcă amenință c-ar avea o armă, este împușcat. În timp ce sângele i se scurge din trup, spiritul său, credincios promisiunii făcute Lindei, refuză să abandoneze lumea celor vii.

„Am auzit deja de oameni care au luat droguri psihotice şi care, uitându-se la film, ziceau că se simţeau ca atunci, iar alţii, care n-au fumat un joint, spuneau că nu vor încerca în viaţa lor după filmul ăsta”, spunea Gaspar Noé într-un interviu la Cannes (locul lansării filmului), în 2009.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Enter the Void (2009)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s