Children of Men (2006)

Un thriller SF, în regia lui Alfonso Cuarón (mai cunoscut nouă după Gravity) după romanul scriitoarei britanice P. D. James. La fel ca în How I Live Now, avem parte de viziunea (apocaliptică) a unei femei despre război și despre sfârșitul lumii – astfel că filmul ține și de sub-genul distopic.

Chiar dacă și aici protagonista este o tânără femeie (Clare-Hope Ashitey în rol de gravidă), spre deosebire de teen movie-ul menționat, ea beneficiază de supporting rolurile unor actori de excepție ca Julianne Moore, Clive Owen și Michael Caine și un antagonist destul de credibil jucat de Chiwetel Ejiofor.

Distopia britanico-americană își fixează perioada de desfășurare cu peste 20 de ani mai târziu, undeva în 2027. Viitorul nu foarte îndepărtat în care guvernul britanic impune un regim opresiv refugiaților (închizându-i în cuști) putea părea la data apariției o ironie subtilă, dar acum 🙂 la scurgerea primei jumătăți a perioadei imaginate, haosul pare o previziune mai puțin hilară, filmul nemaipărând atât distopic, cât mai degrabă de anticipație. De remarcat cinematografia lui Emmanuel Lubezki (mexicanii între englezi) care facilitează senzația ireală de realism futurist. Citiți continuarea pe CeFilmeVăd.eu

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Children of Men (2006)&8221;

  1. excelent acest film, mi-a ramas in minte inca de la vizionarea de la premiera, tot revad in minte diverse scene din el.

    Ejiofor…il prind rolurile antagoniste, mai ales in SF: de vazut in „Serenity” http://www.imdb.com/title/tt0379786/?ref_=tt_rec_tti, insa ar fi mai bine sa vedeti intai serialul „Firefly” (devenit cult dupa doar cateva episoade lansate, si apoi anularea sa) http://www.imdb.com/title/tt0303461/?ref_=nv_sr_1

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s