Featured Image -- 7624

Filmul ca terapie

Din fotoliul cinefilului

un fel de jurnal

Ne complacem oare într-un act voyeuristic atunci când urmărim un film mânați de dorința, apoi cu plăcerea sau dezamăgirea de a vedea (sau nu) ceva bun – ca modalități de implicare? Se pare că da, filmele pot fi considerate obiecte exhibiționiste – pentru că acesta pare a fi scopul lor, de a fi primite de public (autorul presupune că există dorința de a fi privite). Însă în același timp, ele nu sunt subiecte exhibiționiste, deoarece nu sunt conștiente (nu ne urmăresc și ele) în timp ce le urmărim – o piesă de teatru poate fi un astfel de subiect, întrucât actorii pot (cel puțin teoretic) interacționa / privi către spectatori.

Există două tipuri complementare de voyeurism: ascuns (un act pe furiș, de exemplu privitul pe gaura cheii, ori în cabina fetelor) și coluziv (a vedea o stripteuză). A privi un film cuprinde ambele ipostaze: e ca și cum ai urmări pe furiș un…

Vezi articol original 420 de cuvinte mai mult

Un gând despre “Filmul ca terapie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s