O comparație între filmul german de acum un deceniu și româneasca încercare Q.E.D…
Să spunem (ca o scuză pentru ai noștri) că titlul inițial al Q.E.D. era Evadarea și că subiectul principal n-ar fi fost securistul, ci exodul creierelor – sau cum s-o traduce brain drain. Iar pe acest subiect, filmul românesc ar fi încă de actualitate: victime ale aceluiași sistem ce-și ignoră specialiştii (și efectele exodului), suntem toţi nişte Sorin Pârvu ai prezentului; atâta doar că statul nu mai poate pune obstacole plecării în țările unde meritocrația chiar funcționează. Cu toată minuțiozitatea reconstituirii decorului și prin aceasta, spun criticii, a atmosferei comuniste, la care ar contribui și alegerea peliculei alb/negru – ilustrând griul vieții de atunci, chiar jocul securistului (pentru care Florin Piersic Jr. a primit un GOPO, probabil pentru mustață) îl scoate din peisaj, acesta interpretând într-o manieră FBI-stă un personaj care nu ar fi rezistat în perioada de inspirație KGB-istă.
Noroc cu Sorin Leoveanu, Virgil Ogășanu și Ofelia Popii, credibili în celelalte roluri, care salvează ce a mai rămas din film, lăsând o impresie decentă – un film peste media celor românești din ultimii ani, la care poți să mergi cu copiii ca să le-arăți: uite tati, cam așa era comunismul – atât și nimic mai mult.
Așa cum a recunoscut și Radu Jude despre Aferim! toate încercările noastre de a reprezenta trecutul nu sunt decât atât – încercări; sau, cum spunea producătorul serialului Mad Men David Chase: este ca și cum ai încerca să privești trecutul printr-o prismă – sau printr-un ochean întors, traduceam eu aici; nu faci decât să amplifici distanța.
Cu totul altfel stă treaba în The Lives of Others (2006), filmul unui regizor debutant, Florian von Donnersmarck care n-a avut nici o jenă în a ținti mai sus, și s-a ales cu un Oscar pentru cel mai bun film străin. A fost și un succes de box-office, aducând încasări de 77 mil $, filmat cu un buget de 2 mil.
Drept pentru care GK Film a avut curajul să-i lase la dispoziție un buget de 100 mil. pentru Tourist (2010), o rețetă financiară de 278 mil $. Regizorii de succes au flerul de a-și alege (sau de a fi aleși să regizeze) subiecte de actualitate, dramele de epocă sau genurile facile fiind apanajul celor care încă mai încearcă să-și „facă mâna”.
Filmul german nu caută nici să colporteze nici să demonteze prejudecățile celorlalți (der Anderen) vis-a-vis de securiști patrioți sau nu, ci ne pune în postura acelora, în dublă calitate de spectatori și admiratori ai vedetelor din lumea literar-artistică. Evitând formule facile gen „rezistența prin cultură”, are curajul să abordeze teme majore ca patriotismul, și morale: „Nu poţi schimba întreaga lume, dar te poţi schimba pe tine însuţi şi, în acest fel, poţi ajunge să schimbi lumea.”
