BAFTA

La mijlocul lui februarie, premiile BAFTA

logo_masterÎn topul celor mai vizionate ceremonii ale anului, Globurile de aur – transmise în direct ieri dimineață pe HBO și în reluare seara aceasta, de la ora 20 – ocupă locul al treilea, după Premiile Oscar și Premiile Grammy. Imediat după ele ca vizibilitate și importanță (pentru spațiul anglo-saxon) vin premiile Academiei britanice de film și televiziune.

Ceremonia de acordare a premiilor BAFTA are loc pe 14 februarie, la The Royal Opera House din Covent Garden și va fi prezentată de actorul de comedie Stephen Fry. Cele mai multe nominalizări le-au primit Bridge of Spies și Carol – la nouă categorii. Urmează în acest mini top, The Revenant, cu opt și-l încheie Mad Max: Fury Road cu șapte nominalizări.

Brooklyn și The Martian au fost nominalizate la șase categorii, producțiile The Big Short, The Danish Girl și Ex Machina au obținut câte cinci, în timp ce Star Wars: The Force Awakens are patru nominalizări. La categoria cel mai bun film britanic au fost nominalizate: 45 Years  Amy, Brooklyn, The Danish Girl, Ex Machina și The Lobster. Despre toată tevatura făcută în jurul filmelor premiate (ștampilate), vă invit să urmăriți finalul unui interviu al Marinei Constantinescu cu regizorul Cristi Puiu în emisiunea NOCTURNE de la TVR 1:

Nu că nu mi-a plăcut, dar m-am mirat cum The Lobster, primul film în engleză al grecului Yorgos Lanthimos intră pe lista nominalizărilor pentru cel mai bun film britanic (concurând, alături de Ex Machina, cu șanse reale să ia premiul), în vreme ce Youth al italianului Paolo Sorrentino de asemenea la prima producție turnată în engleză, nu?

Deși ambele filme sunt co-producții, explicația constă în nominalizarea Casei de film principale: în vreme ce Lanthimos a mers pe mâna englezilor de la Scarlet Films și a irlandezilor de la Element Pictures (ambele companii creditate cu produced by), Sorrentino s-a bazat pe Casa de producție italiană Indigo Film și a luat premiul EFI pentru cel mai bun film european. Să fi fost mutarea grecului cu bătaie mai lungă? Aflăm peste 3 săptămâni 🙂

3 gânduri despre “La mijlocul lui februarie, premiile BAFTA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s