De ce să vezi același film de mai multe ori?

Legendele toamnei (1994) se înfiripă din povestea unei familii ce îşi duce traiul într-un peisaj feeric ce pare să o protejeze de toate relele lumii de „afară”. Cei trei fii, Alfred (cel mare, interpretat de Aidan Quinn), Tristan (mijlociul, jucat de Brad Pitt) şi mezinul Samuel sunt vegheaţi în drumul spre maturitate doar de tatăl lor – colonelul Ludlow (Sir Anthony Hopkins). Mama – Isabel – a ales viaţa în lumea civilizată, iernile din ţinutul îndepărtat fiind nemiloase.

Povestea familiei este spusă de bătrânul One Stab – „Dintr-o lovitură”, indian devotat colonelului şi prieten apropiat al lui Tristan, cât şi prin scrisorile pe care membrii familiei şi le scriu pe parcursul filmului. În slujba colonelului se mai află Decker, căsătorit cu o indiancă şi tatăl unei fete botezate Isabel Doi, după stăpâna casei. Istoria celor din neamul Ludlow se întinde pe parcursul mai multor ani şi ilustrează cu realism dramatic trecerea de la un trai liniştit la perioade de intens zbucium ce par să sfâşie legăturile de familie şi sufletele eroilor filmului.

Samuel se logodeşte cu domnişoara Susannah Fincannon (interpretată de Julia Ormond) pe care o aduce în casa tatălui sau. Urmează războiul la care Samuel (interpretat de Henry Thomas) pleacă fără binecuvântarea tatălui său, însoţit de fraţii mai mari care ar fi făcut orice pentru mezinul familiei. Războiul va răpi familiei unul dintre fii.

Viaţa familiei Ludlow va continua şi după această pierdere, cu fiii rămaşi împrăştiaţi în zări îndepărtate de casă, cu plecarea Susannei ori cu certurile dintre colonel şi fiul cel mare, ajuns congresman după câţiva ani de ascensiune economică şi socială. Nici ultima parte filmul nu este previzibilă şi încercările prin care trec membrii familiei Ludlow nu sunt nici puţine, nici neînsemnate. O crimă şi o sinucidere, naşterea a doi copii, o nuntă, un conflict încheiat cu forţa armelor şi o regăsire a ideii de familie.

Îmi place să văd filmul transmis la TV şi nu pe internet, gândindu-mă la toate impresiile celor care îl descoperă pentru întâia dată, scenă cu scenă, dialog cu dialog, impresii ce vor naşte sentimente şi amintiri care vor trece probabil proba timpului.

Filmul merită văzut din mai multe motive.
Unul ar fi devotamentul şi iubirea lui Tristan faţă de fratele său mai mic, ce fac din scena morţii lui Samuel una cu adevărat sfâşietoare: Tristan împuşcă tot ce întâlneşte în cale alergând spre fratele său care oferindu-se voluntar într-o misiune de recunoaştere dincolo de linia inamică este orbit de o împuşcătură şi nimereşte astfel într-un gard de sârmă ghimpată din care nu se poate elibera. Samuel îi moare în braţe lui Tristan, lucru care îl va schimba pe acesta pe veci: potrivit ritualurilor indiene învăţate de la One Stab, Tristan scoate inima fratelui său.  Durerea îl face să îl blesteme pe Dumnezeu și să decimeze până dimineaţă  armata inamică, luând scalpurile tuturor celor ucişi.

Un alt motiv pentru care filmul rămâne atât de îndrăgit, deşi au trecut 22 de ani de când a fost lansat, este romantismul poveştii de dragoste trăite de Susannah. Să nu uităm că romantismul, în definiţia sa ca gen literar cel puţin, nu înseamnă plimbări liniştite sub clar de lună, ci “o reacţiune împotriva clasicismului strîmt şi rigid, caracterizată prin abolirea regulilor formale, prin introducerea notelor de lirism, sensibilitate şi imaginaţie şi prin zugrăvirea figurilor excepţionale (ajungînd uneori la un individualism excesiv, la ruperea de realitate şi de actualitate)”. Cam aşa se numeşte şi tot ce trăieşte Susannah care se va iubi în feluri diferite, cu toţi cei trei fraţi. Despre ea, One Stab spune: “She was like the water that freezes inside a rock and breaks it apart. It was no more her fault than it isthe fault of the water when the rock shatters.

Motivul pentru care mă uit de atâţia ani la acest film este însă zbuciumul sufletesc al lui Tristan ce nu îl lasă să se “aşeze”. Un imbold năprasnic ce îl face să plece pe mare după moartea lui Samuel, să pocnească un barman în cap pentru că nu a vrut să servească bere pentru One Stab, să o lase singură pe Susannah pentru mult timp, prea mult pentru ca aceasta să îl aştepte, aşa cum îi spusese la plecare. Tristan are un destin capricios ce îl va face încă din adolescenţă să îşi caute identitatea, deşi One Stab ar numi-o mai degrabă moartea: dă ochii cu un urs Grizzly care îl răneşte şi căruia reuşeşte să îi taie o gheară pe care o poartă la gât tot restul vieții. Când reîntâlneşte ursul a doua oară, ezită să îl împuşte, poate pentru că, aşa cum spune înţeleptul indian “they say when a man and an animal have spilled each other’s blood, they become one.”

Călătoriile lui Tristan pe mare par ritualuri de exorcizare a demonilor ce sălășluiesc în inima lui în încercarea de a-şi găsi liniştea. Mereu în luptă cu el însuşi, negăsindu-şi locul nici acasă, nici departe de ea, Tristan este un rebel romantic desăvârşit. One Stab, cel care îl cunoscuse cel mai bine, spunea aşa: “I think it was the bear, growling inside him. Making him do bad things. Nothing that Tristan did was truly his own fault. It was the bear.” Liniştea ce îi învăluie viaţa lui Tristan câţiva ani nu va dura. Căci spiritele neîmblânzite rămân aşa până la finalul vieţii lor. Iar Tristan îşi găseşte sfârşitul într-un cu totul alt mod decât crezuse credinciosul său prieten indian.

Legendele toamnei” merită revăzut şi pentru că Sir Anthony Hopkins, Aidan Quinn şi Julia Ormond creează în acest film personaje extrem de vii, personaje care îţi rămân în amintire mult după ce fimul s-a terminat. Mai merită văzut și pentru că are o coloană sonoră excepţională, semnată de magnificul James Horner.

Şi mai ales pentru că este o poveste ce îţi sfâşie şi înalță inima în egală măsură, cu personaje şi întâmplări pe care, probabil, ni le-am dori adevărate 🙂

Autor: Oana Rădeanu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s