May the force be with you, not with us

Noroc c-am fost la episodul VII din Star Wars ca să aflu ce-i nou în situația Forței – știți că au loc tot felul de schimbări subtile pe care le simt doar inițiații; noi ceilalți trebuie să ne uităm la filme ori la știri ca să le aflăm. Acuma, ce vă recomand eu călduros, ca să puteți savura clișeele filmului în toată splendoarea e să luați un moldovean sau un ardelean cu voi la film. Sau să întârziați un pic la el, ca mine – am ajuns la reclame.

Tigrul, forța și ardelenii

Dacă n-aș fi întârziat, ne-am fi ales un loc mai în spate, fiindcă la cinema Florin Piersic ecranul este imens iar sunetul foarte bun (am sesizat erorile de limbaj din Aferim, la care am fost cu fiica-mea, chiar și de pe ultimul rând). Și dac-am fi stat în spate, aș fi pierdut comentariile ardeleanului venit cu copilul la film, comentarii după care am ieșit din sală cu ochii în lacrimi. Mi-am uitat și ochelarii ăia 3d pe scaun, din cauza asta, de-a trebuit să mă-ntorc după ei.

Apropos de 3d, filmul arată bine – e chiar interesant așa, mai ales scenele largi sunt impresionante. Ce distonează în film, și m-a distrat teribil, e pregătirea rebelilor de atac: chiar dacă suntem într-un film SF, ei îs tot cu aparatele de sudură sub avion și-n 2015. Până și chinezii au deja tehnologie mai avansată 🙂 Acuma, toate ca toate dacă n-ar fi fost comentariile ardeleanului de pe rândul din spate, lateral dreapta, la prima apariție a Reyei:

– Leia, măi! Ia, uite-o pe Leia!

Am vrut să mă-ntorc la el să-l fac țăran, să se simtă, să mai tacă din gură. Noroc că nu-l vedeam, și mi-era cumva de copil. Ce vină avea el că tac-su-i de la țară? M-a bufnit însă râsul la prima apariție a lui Chewbacca:

– Leul, mă. Ni-l-ai, tigrul, ce blană are!

Abia atunci am realizat că tipul e și puțin retard. Când apăru în sfârșit și Leia, era în extaz – nu se mai putea opri, de parc-o-ntâlnise pe vecină-sa Aglaia:

– Leeeeia, mă. Asta-i Leia, ce-o mai îmbătrânit, săraca!

Citisem eu pe Times New Roman comentariul, scris tot de ardeleni, intitulat: Nu trage, dom’ Chewbacca, sunt eu Skywalkerică! care anula toate episoadele turnate de Lucas film, aducându-le cu picioarele pe pământ românesc. Dar că o să râd cu-atâta năduf la clișeele Disney turmentate de-un ardelean cu accent de Florin Piersic, la asta nu m-aș fi așteptat.

O Forță stafidită bântuie Galaxia și daco-românia

Am stat o vreme să mă dezmeticesc, după ce s-au aprins luminile. Bun filmul, chiar mai bun decât mă așteptam, iar eu ardeam de nerăbdare să-l văd pe retardul care-mi stricase vizionarea. Când mă-ntorc, ce să vezi? Nici măcar nu era cu fii-su. Erau doi cârlani, unul mai gras, îmbrăcat în negru, altul mai slab, îmbrăcat în alb. Se luau de-o domnișoară drăguță:

– Dumneavoastră sunteți Leia din film?

Așa că dragilor, eu m-am lămurit, filmul are dreptate: cineva ne bate. F O R Ț A asta e peste tot în natură, la servici, prin sălile de cinema. Și este copleșitoare: se cheamă P R O S T I A și este imbatabilă. Cu raze laser sau fără, frate!

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;May the force be with you, not with us&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s