La giovinezza (2015)

Youth_2015_Movie PosterUnul din cele mai lăudate (de critică) și aplaudate (în public) filme de la Cannes, La giovinezza este a doua încercare în limba engleză a italianului Paolo Sorrentino, după ce luase Oscarul pentru cel mai bun film străin în 2013. Filmul are calitățile lui, fiind în același timp un reușit film cu muzică dar (sic!) și un film cu dar, destul de aproape de perfecțiune, de fapt atât de aproape încât i se văd imperfecțiunile. Ar fi interesant de văzut și provocarea sa precedentă în engleză, This Must Be the Place (2011) cu Sean Penn si Frances McDormand, pentru că intuiția îmi spune că La giovinezza trebuie să fie și o continuare a acesteia, nu doar a Oscarului din 2013, La grande bellezza, așa cum mă așteptam eu – probabil din cauza titlului italian. De fapt, de aici a pornit prima mea dezamăgire în ce privește acest film: La giovinezza nu este despre tinerețe, deși sunt și câteva dialoguri purtate cu tineri, ci despre bătrânețe și provocările acesteia.

Dincolo de câteva inteligente schimburi de replici, singura desfășurare de forțe a filmului constă în intrările reușite în scenă ale personajelor feminine (interpretate de Jane Fonda, Rachel Weisz și absolut ravisanta Mădălina Ghenea, aici în rolul de miss Universo) și ieșirile mai mult sau mai puțin discutabile în decor ale personajelor masculine interpretate de Michael Caine (altfel un actor briliant, aici în unul din cele mai șterse roluri ale sale), Harvey Keitel (care a beneficiat doar de câteva replici memorabile cum sunt cele din link-ul de mai jos) și Paul Dano, care nu reușește decât să fie antipatic.

*Vezi muntele/ e aproape/ asta vezi când ești tânăr/ viitorul. *Acum întoarce obiectivul/ asta vezi când ești bătrân/ toate sunt foarte îndepărtate/ chiar și trecutul…

O mențiune pentru Mădălina Ghenea, modelul căreia nu-i acordasem prea multă atenție până la acest film: ea reușește aici un (mic) rol care-i pune în valoare calitățile. Scurtul schimb de replici cu Paul Dano induce spectatorului ideea că a ceva mai mult decât un model de succes – adică o actriță ambițioasă. Până s-o văd în scena de pe afiș, în care amândoi bătrâneii o admiră cu gura căscată, remarcând: ce schimbare! nu pricepusem cum de avea în portofoliu atâția actori celebri. Trebuia să vină un regizor ca Sorrentino cu scenele sale răpitoare, ca să pună în valoare trupul unui model ce-mi păruse până acum… anorexic.

Însă dincolo de aceste câteva scene și de linia muzicală a filmului – pentru că muzica este pentru italian un limbaj universal, așa cum observa compozitorul interpretat de Michael Caine – mai multe scene (cele simbolice) sunt oarecum forțate: mă refer la dirijatul vacilor sau la apariția turmei de actrițe pe pajiștea elvețiană. Rămân de antologie, dincolo de gafele actorilor, scenele realizate de actrițe. Și aici apare dar-ul amintit în introducere: un scenariu destul de reușit, dar un film care rezistă doar prin jocul actrițelor, nu și al actorilor – iar asta nu ajunge pentru un Palme d’Or la Cannes.

În schimb, European Film Academy a recompensat ambiția lui Sorrentino, care a reușit să adune atâția actori celebri (chiar dacă pe sfârșit de carieră) cu trei premii: cel mai bun film european, cel mai bun regizor și cel mai bun actor, trecând peste încercările sale exagerate de a crea scene antologice.

Anunțuri

14 gânduri despre &8222;La giovinezza (2015)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s