fata

Dheepan

Dheepan-PosterN-aș fi văzut premiatul film (Palme d’Or la Cannes) al lui Jacques Audiard fără Festivalul Filmului Francez la Cluj. Văzusem trailerul – interesant, dar nu pentru mine. Problema refugiaților o consider una a țărilor bogate; ce să caute ei aici, ce să mai fure? Așa, fiindcă filmul mi-a fost la îndemână, m-am încumetat și nu mi-a părut rău. A fost o experiență vizuală pe care, în lipsa altei analogii, pot să o asemăn Leviathan-ului regizat de Zvyagintsev. Și aici mă refer la animalul-simbol recurent al filmului, aici elefantul, acolo scheletul marin. O altă plăcută surpriză, dincolo de scenariul reușit, au fost dialogurile excelente între cei 3 membri ai falsei familii. Antonythasan Jesuthasan, interpretul lui Sivadhasan – care se dădea drept Dheepan – venit în Franța după fuga în Hong Kong și Thailanda, aproape că și-a jucat propriul rol (a fost 50% autobiografic, declara el într-un interviu).

El a fost și în realitate unul dintre Liberation Tigers ai grupării Tamil Eelam, care a ținut Sri Lanka mai multe decenii într-un război pe care nu-l pricepea nimeni și mai ales, despre care părea să nu știe aproape nimeni. Ajuns în Franța cu un pașaport fals, după ce luptase 3 ani (între 16 si 19) într-un război etnico-religios, și-a găsit mai multe joburi, timp în care a scris, printre altele, nuvelele Gorilla (2001) și Traitor (2003) traduse în engleză în 2008 și 2010.

După ce reușește să ne introducă (chiar fără voia noastră) în intimitatea imigranților care încearcă să-și confecționeze o identitate-șablon, calchiată după țara adoptivă, filmul ne arată și de ce și cum acest lucru nu este posibil. Cum oamenii unul loc nu au cum să înțeleagă umorul ca și obiceiurile oamenilor dintr-alt loc. Și de ce se întâmplă aceasta – pentru că abia adaptați, trecutul revine cu putere și-i forțează să recunoască adevărul, chiar dacă încearcă să-l uite; așa cum îl forțează pe Sivadhasan s-o facă Yalini, interpretată de Kalieaswari Srinivasan. O mențiune specială pentru Claudine Vinasithamby, interpreta cu ochi expresivi – despre care sigur vom mai auzi.

9 gânduri despre “Dheepan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s